Evenimentul Zilei > Economie > Românii investesc în mașinile electrice. Cele mai vândute modele în luna octombrie
Românii investesc în mașinile electrice. Cele mai vândute modele în luna octombrie

Românii investesc în mașinile electrice. Cele mai vândute modele în luna octombrie

Românii se orientează din ce în ce mai mult către autovehiculele electrice, iar acest lucru este confirmat de numărul din ce în ce mai mare de înmatriculări.

În condițiile în care piața auto este în cădere din cauza sincopelor de pe liniile de producție care au dus la întârzierea livrărilor, românii se reorientează spre modelele nepoluante.

Cele mai căutate autovehicule electrice, pe piața românească, în luna octombrie, au fost Dacia Spring şi Tesla Model 3. Conform informațiilor oficiale, acestea au fost autovehiculele cu cele mai multe înmatriculări în octombrie.

Astfel, în România au fost înmatriculate deja 277 de autovehicule Dacia Spring deși primul lot de mașini a ajuns în țară la începutul lunii octombrie, conform ZF.

Primul model de Dacia Spring vândut la Craiova

Reprezentanții producătorului de la Mioveni au anunțat că anul acesta vor fi livrate, în România, în jur de 3.500 de unități din acest model. Reprezintă o treime din numărul de vehicule Dacia Spring livrate la nivel european. Primul automobil Dacia Spring a fost vândut la Craiova, de către o reprezentanţa locală.

Tot în luna octombrie s-au înmatriculat un număr de 62 de unităţi din autoturismul Tesla Model 3. Aceasta în condițiile în care primele unități din acest model au ajuns în România în luna septembrie.

Sursa foto: EVZ

Piața auto este în cădere

Per total, piața auto a înregistrat o cădere, în luna octombrie, raportat la perioada similară a anului trecut. Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o reducere de 23% în luna octombrie. Numărul total de unități care au fost puse în circulație a fost de 9.600 de unităţi, conform informațiilor oficiale date publicității de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Statisticile au la bază datele furnizate de serviciile DRPDIV.

Conform specialiștilor este cea de-a doua lună cu scădere din cel de-al doilea semestru al acestui an. În luna septembrie s-a înregistrat o reducere a numărului de înmatriculări cu 14%.

Primele semne de revenire

Nici primele luni ale acestui an, 2021, nu au fost mai profitabile pentru comercianții de autoturisme. Scăderi au fost în lunile ianuarie şi februarie, care au fost urmate, însă, de şase luni de creşteri.

La nivelul primelor zece luni ale acestui an piaţa auto a atins un nivel de 97.870 de unităţi vândute și înmatriculate. Situația este mai bună față de perioada similară a anului 2020, când s-au înmatriculat 97.124 de unităţi.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: