Românii întorc spatele Spaniei. Nu vor să mai fie căpșunari

Românii întorc spatele Spaniei. Nu vor să mai fie căpșunari

Numărul românilor care vor să mai muncească în Spania a început să scadă. Consilierii reţelei europene EURES spun că sunt şanse mici ca să se completeze locurile oferite de firmele spaniole în agricultură.

”Condițiile grele de muncă la recoltarea fructelor, precum zmeură, mure şi afine, dar și salariul neatractiv determină scăderea considerabilă a românilor care aleg să muncească în Spania cu contract temporar de 3 luni, 6 luni sau 9 luni de zile. La Vâlcea situația nu diferă cu mult față de alte județe din țară. În ultimii doi ani prea puțini au fost cei care s-au mai arătat dornici să lucreze în agricultură în Spania.

În momentul de față, în plină campanie de selectare a forței de muncă pentru 900 de locuri vacante, consilierul EURES din cadrul AJOFM Vâlcea Liviu Cochirlea se arată sceptic în privința celor interesați. Anul trecut, de exemplu, pentru aceeași firmă, care oferea 800 de locuri de muncă, abia dacă au existat 50 de persoane din întreaga țară care să își fi depus CV-urile pentru posturile temporare”, potrivit Radio România actualități.

Ne puteți urmări și pe Google News