Românii din Diaspora cer câte o secție de votare la o sută de persoane

Românii din Diaspora cer câte o secție de votare la o sută de persoane

În prima săptămână de la lansarea platformei www.votstrainatate.ro pe care trebuie să se înscrie românii din străinătate care vor să voteze la alegerile prezidențiale, interesul a fost scăzut.

Media zilnică a înscrierilor pentru votul în secţia de votare este de aproximativ 470, iar media zilnică a înscrierilor pentru votul prin corespondenţă este de aproximativ 425 de persoane. Un calcul probabilistic demonstrează că dacă media de interes pentru înregistrarea pe site a cetăţenilor cu drept de vot se păstrează, până la împlinirea termenului limită de înscriere, atunci pe 11 septembrie 2019, se vor fi înscris aproximativ 21.600 la votul în secţia de vot şi aproximativ 19.500 de cetăţeni la votul prin corespondenţă.

Nimeni nu știe câți români trăiesc în străinătate, însă se apreciază că numărul acestora ar fi de peste 5,6 milioane, dintre care 700.000 cu paşapoarte CRDS (cetăţean român cu domiciliul în străinătate).

Organizațiile și asociațiile susțin că ele nu au suficiente canale pentru o informare eficientă și cer instituțiilor amintite să transmită mesaje prin radio-difuzori, să distribuie flyere la graniţă și să pună afişe la sediile MAE sau ale ambasadelor şi consulatelor României. Semnatarii cer înființarea de secții în Diaspora peste tot unde se înregistrează nevoia de prezenţă la vot a minimum 100 de români cu drept de vot.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parlamentul a adoptat legea prin care românii din Diaspora votează timp de 3 zile, de vineri până duminică, pot vota și prin corespondență, iar secțiile se închid la miezul nopții. Singura condiție pusă de statul român este înregistrarea pe platforma lansată pentru ca instituțiile să știe unde să facă secții de votare.

AEP a transmis, ieri, că 7.253 de alegători români s-au înregistrat online pe portalul www. votstrainatate.ro. S-a înregistrat o creştere mai mare a accesărilor votului prin corespondenţă, iar AEP încurajează românii din străinătate să aleagă această modalitate.

Posibilitatea de a vota de acasă este procedură simplă şi sigură, se evită aglomeraţia la secţiile de votare, dar și costurile pentru deplasări. AEP atrage atenția că înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro se poate face doar în nume propriu. Orice acţiune de utilizare a datelor de identitate în vederea înregistrării online în numele altei persoane este ilegală.