De cinci ani, bucovinenii de nord organizează, anual, Parada Portului Popular Românesc, încercând astfel să-și păstreze identitatea, să uite dramele prin care trec: departe de țara mamă și amenințarea cu scoaterea limbii române din școli.

Duminică dimineața, când soarele începea să încălzească străzile orașului, cu mic cu mare și-au dat întâlnire pe pietonala Kobyleanska din Cernăuți pentru a participa la cea de-a V-a ediție a Paradei Portului Popular Românesc, eveniment organizat de Consulatul General al României la Cernăuţi, în parteneriat cu Centrul Bucovinean de Artă din Cernăuţi, Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi şi Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi. Emoții mari și mici, căci se întâlnesc cu frații lor din România, Ansamblul „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței, cu vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Viorel Seredenciuc, cu directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Călin Brăteanu.

Lada cu zestre a bucovinenilor de nord

Alexandra Jar, din raionul Herța, în vârstă de 80 de ani, de profesie învățătoare, vine de patru ani la această paradă. „Este parada portului național. Port românesc. Este foarte frumos că se face. Părinții și strămoșii noștri ne-au lăsat lada cu zestre, ca noi să o păstrăm. Uitați-vă cu cât greu am dobândit portul. În raionul ăsta nu era. Dar, încet-încet acesta s-a răspândit. Suferim și noi, alături de toată țara în Ucraina, de cultură, de omenie, de respect – iar încet aceste lucruri mor. Cât trăiesc bătrânii le mai ducem. Ne-a dat Dumnezeu o Cruce și trebuie să o ducem până la urmă. Eu am un strănepot de șase ani, care bate toba în Ansamblul din Mihoreni. Ei vor să omoare limba română – toate gazetele și toate școlile vor să le înstrăineze, să fie totul în limba ucraineană”, a explicat aceasta pentru EVZ.

Comorile de preț: limba și credința

Mihaela Lupu este profesor de limba română în satul Mihoreni, un sat autentic românesc. Ține cu strășnicie de tradiția și cultura românească și o promovează prin toate mijloacele posibile. „Vrem să păstrăm ce avem aici de la străbunii noștri: limba, credința și tot ce este sfânt pentru poporul nostru. Ține de noi cum ne păstrăm identitatea noastră de români, dar și de statul ucrainean căci, dacă se va renunța la predarea în limba română, acest lucru va afecta identitatea noastră. La școală, în perioada Paștelui facem ouă încondeiate, de Crăciun mergem cu colinda, cu căluții. Pe 16 mai ucrainenii au o zi dedicată portului popular, sărbătoarea națională a iei”, povestește pentru EVZ, Mihaela Lupu.

Rodica, în vârstă de 54 ani, din raionul Herța, este vânzătoare în piață și are clienți ucraineni. „Este ceva nemaipomenit că putem să ne păstrăm identitatea românească aici, în Bucovina de Nord, în Ucraina. O avem și în suflet. Noi întotdeauna spunem că suntem romnâni”. Rodica speră că „nu se va da legea să se predea numai în ucraineană. Nu se poate așa ceva. Nu o să dăm voie să fie numai în ucraineană”.

Legătura nu dispare

„Am depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Eminescu și una la statuia poetului național ucrainean Taras Șevcenko. Demonstrăm astfel legătura între cele două popoare, o legătură care a trecut și prin multe greutăți de-a lungul existenței, dar legătura de sânge nu poate să dispară. Sunt foarte multe asociații în Cernăuți care luptă pentru a se păstra identitatea românească. Au fost niște discuții privitoare la legea învățământului. Nu cred că au fost îndreptate neapărat împotriva comunității românești, cred că mai mult împotriva comunității rusești”, a declarat pentru EVZ, Viorel Seredenciuc, vicepreședinte CJE Suceava.

 

Copiii de sub streașina Mănăstirii Moldovița

„Mă ocup din toamna lui 1995 de acest Ansmablul „Gura Izvorului” (foto), de atunci de când am venit în satul Ciomârla, ca proaspătă absolventa a Școlii Normale „Mihai Eminescu” de la Suceava, dar și ca proaspătă învățătoare în acest sat de munte – o localitate populată de huțuni, aflată la poala Obcinei Mari”, mărturisește Ilaria Pușcă, coordonatoarea acestuia. A crescut cu portul popular, cu graiul și cu frumusețea satului bucovinean. „Am asta în toată ființa mea, în sângele meu. Părinții mei, aproape în fiecare duminică, mergeau la biserică îmbrăcați în costum popular. Până la urmă, scopul meu, al existenței acestui ansamblu, este de a păstra și valorifica frumusețea a tot ceea ce este curat, în grai, în port, în cântec, în obieciuri, a tot ceea ce am primit noi de la străbunii noștri. Consider că este o datorie sfântă pentru mine să transmit pe mai departe viitoarelor generații. Cred, până la urmă, că așa mi-a fost sortit”, explică Ilaria Pușcă, adăugând că „Adelin este cel mai mic membru al ansamblui, de numai patru ani, iar cel mai în vârstă este Constantin Moisa, un huțun adevărat, un exremplu de țăran frumos, care are casa pe vârful munților. Sculptează în piatră, cântă la vioară știe să cânte la fluier și ne face tuturor opincile”.