Românii care se întorc în țară, un pericol: ”Riscăm să scăpăm situația de sub control”

Românii care se întorc în țară, un pericol: ”Riscăm să scăpăm situația de sub control” MEDIC DOCTOR ADRIAN STREINU CERCEL; sursă foto: Arhiva EvZ

Medicul Adrian Streinu Cercel se teme că autoritățile române nu vor mai putea gestiona eficient răspândirea coronavirusului, în condițiile în care va crește numărul românilor care se întorc în țară, din Italia.

Managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, Adrian Streinu Cercel, a declarat că va fi foarte greu pentru autorități să mai țină sub control situația, în condițiile creșterii afluxului de persoane care revin în țară și a precizat că o soluție ar fi instituirea carantinei la graniță pentru cei care intră în țară. Pentru aceasta ar trebui ca autoritățile să înființeze mai multe centre de carantină în județele de graniță.

El a atras atenția că oamenii trebuie să înțeleagă și să se autoizoleze la domiciliu și să evite drumurile inutile pentru a evita răspândirea virusului ucigaș.

La vămile din vestul țării s-a înregistrat o afluență ridicată, mai ales pe autostrada A1 la Nădlac 2, dat fiind că un număr foarte mare de români veniți din zonele de risc au sosit în țară. Potrivit estimărilor, în cursul zile de marți ar fi revenit în jur de 40.000 de persoane. Însă numărul acestora se mărește de la oră la oră, la punctele de trecere a frontierei formându-se cozi imense de vehicule care așteaptă să intre în țară.

Ne puteți urmări și pe Google News