Românii au votat unii împotriva altora. O campanie atipică, o zi de vot rece

Românii au votat unii împotriva altora. O campanie atipică, o zi de vot rece

Turul doi al alegerilor prezidențiale, unul cu final previzibil, a fost mai mult despre următoarele tururi de scrutin, locale și parlamentare. Asta, deoarece majoritatea politicienilor care sunt acum la putere au vorbit insistent despre schimbare. Or, era firesc ca discursul lor să accentueze continuitatea, pentru că votau un președinte în funcție și nu se impunea să invoce schimbarea. Odată ce a fost dat tonul cu schimbarea, tema a fost preluată și de cetățeni, în special cei din Diaspora.

În afară de actorii principali ai acestor alegeri, Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis, unii dintre foștii candidați au fost extrem de activi, ieri, și au bătut țara-n lung și lat. Nu neapărat de dragul candidatului susținut. În cazul lui Dan Barna, votul  pe care l-a dat ieri l-a tradus ca pe o speranță, nu o garanție. Liderul USR a votat în Sibiu, orașul lui și al lui Klaus Iohannis, de unde l-a înțepat fin pe președinte. „Mi-am exprimat votul necesar și din punctul meu de vedere obligatoriu, am votat pentru ca dosarul 10 august să fie finalizat și pentru ca România să meargă în continuare spre direcția europeană. Doar unul dintre cei doi candidați oferă această speranță, nu este o garanție, este o speranță”, a spus Dan Barna.

Nu a avut cui da autografe

Liderul USR nu s-a lecuit de dorința de notorietate. El și-a făcut multe selfie-uri pe holul secției de votare și ar fi dat și autografe, dar nu s-a ciocnit de nicio mare personalitate. Soția președintelui, Carmen Iohannis, s-a dus puțin mai târziu la vot, după ce a ieșit de la biserică, de la slujbă. Oricum, a votat la altă secție, deci nu se putea intersecta cu Barna.

Nici acesta nu a fost cu soția la vot, Olguța Totolici a rămas în Capitală. Ea i-a cam știrbit popularitatea lui Barna în partid; după alegerile din primul tur consoarta lui Barna s-a enervat și le-a vorbit vulgar useriștilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

După ce a votat, liderul USR a plecat în pelerinaj pe la secții să verifice cum este păzit votul românilor. Le-a dus de mâncare delegaților în secții de la USR și aliații din PLUS. Cu ocazia plimbării prin oraș, în mașină, Barna a făcut și o descriere a locului și s-a declarat încântat că au apărut steagurile pentru 1 Decembrie. Și el i-a luat în brațe pe românii din Diaspora, chiar dacă în primul tur al alegerilor aceștia l-au preferat pe Iohannis. „Diaspora nu este doar o resursă de bani, ci o speranță pentru însănătoșirea României”, i-a flatat el cu gândul la viitoarele alegeri.

La live-ul lui pe Facebook au fost sute de comentarii, majoritatea de felicitare. Au fost și critici. De exemplu, Vasile Pop i-a transmis: „Cam boicotați votul la Cluj, conform prezenței la vot, față de turul întâi! Eu am votat Dan Barna în turul întâi, dar nici prin cap nu-mi trece să lipsesc azi. Usereilor, cu ce sunteți mai buni decât ceilalți, dacă nu respectați nici măcar dreptul de vot?!”

Cioloș s-a dus peste fermierii lui Dragnea

Dacian Cioloș și-a petrecut ziua de ieri în Teleorman, la Alexandria. Din fief-ul lui Dragnea, ardeleanul i-a transmis lui Iohannis să fie mai dinamic în al doilea mandat și să-i prindă în proiectul politic și pe ei. Liderul PLUS a vorbit din nou despre alegeri anticipate.

„Mă aştept, în primul rând, să fie un mandat mai dinamic decât a fost primul. Să adune forţele politice care vor modernizarea României şi  imediat după aceste alegeri prezidenţiale să începem să pregătim acest proiect. Nu cred că trebuie să mai aşteptăm încă un an de zile ca să avem o majoritate parlamentară”, a spus Cioloș.

Europarlamentarul a explicat că a venit în Teleorman pentru că este o parte a României „lăsată de-o parte de care ar trebui să ne pese din ce în ce mai mult”. Dovadă că vede aici un bazin electoral cu potențial, tineri fermieri care vor fonduri europene, Cioloș își va deschide un cabinet de eurodeputat în Teleorman.

Oficial se simte bine

Timp de 5 ani, imaginea lui Klaus Iohannis de mână cu soția a devenit un șablon. La primul tur al alegerilor, dar și acum soții Iohannis nu au fost împreună. Președintele a rămas în București, prima Doamnă nu s-a deplasat din Sibiu. Ea a fost la biserică la slujba de duminică, după care a votat.

Și-a mascat bine emoțiile, dar a declarat că o încearcă neliniștea deoarece „este o zi foarte importantă”. „Am votat şi mă simt bine! Dragi români, nu subestimaţi ziua de astăzi, importanţa ei şi transformaţi-o într-o zi de glorie. Doamne ajută!”, a spus Carmen Iohannis. A fost îmbrăcată mai gros, cu un palton de culoare albastră, de nuanța PNL.

Pasionată de astre și romantism

Elena Udrea a reușit să atragă din nou atenția și curiozitatea. Ea a scris pe Facebook: „Astrele spun că azi e cea mai romantică zi din anul acesta.Sa aveti o duminică plină de iubire!”. Putea părea un mesaj oarecare, însă a postat și un link către o știre despre alegeri. Desigur, fanii au copleșit-o cu comentarii, unii i-au cerut și sfaturi despre vot, iar alții au rugat-o să comenteze despre actualele femei din politică, de exemplu Raluca Turcan. Fosta blondă de la Cotroceni s-a abținut, însă în ceea ce privește votul a spus: „Exact cu gândul la copilul meu și la toți copiii care mai sunt și se vor naște în țara asta voi vota”.

Infernul lui Dante

Theodor Paleologu

Fostul candidat la prezidențiale, Theodor Paleologu, a votat împotrivă și a catalogat ziua de ieri drept una „tristă, ruşinoasă pentru România, în care, de fapt, nu există nicio speranţă de schimbare”. El crede că „românii votează între două catastrofe” și a făcut trimitere la „Infernul” lui Dante: „Lăsaţi orice speranţă”. „Am votat împotrivă, spre deosebire de primul tur când am votat pentru, am votat pentru nişte valori (...) Sper ca românii să reţină această lecţie, această lecţie dureroasă pentru democraţia românească, o zi tristă care încheie o campanie aproape inexistentă, fără dezbateri, în care democraţia a fost batjocorită de principalii candidaţi şi în care cele două mari partide şi-au arătat incapacitatea de a selecta candidaţi pe măsura funcţiei prezidenţiale”, a declarat Paleologu la ieșirea din secția de votare.

Votul să fie obligatoriu

Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu vrea ca votul să devină obligatoriu, măcar pentru alegerea președintelui. La ieșirea de la vot, liderul PSD și-a exprimat admirația față de Diaspora. „Avem exemplul celor din Diaspora pe care îi felicit personal”, a spus social-democratul. Marcel Ciolacu a reamintit că pentru românii din afara granițelor este mai ușor să voteze datorită legii promovate de toate partidele, inclusiv de PSD. „Cred că ar trebui după aceste voturi o dezbatere foarte serioasă ca cel puţin votul pentru preşedinte să fie obligatoriu astfel încât preşedintele să fie legitimat de cat mai mulţi români”, a afirmat politicianul.

Marcel Ciolacu a mai spus că s-a referit la votul pentru președinte deoarece este cea mai importantă funcție în stat și că dacă „acest exercițiu decurge bine”, ar putea fi aplicat și celorlalte alegeri, locale și parlamentare.

„Fiți campionii mei!”

Preşedintele Klaus Iohannis, candidatul susținut de PNL, a votat la Liceul Teoretic „Jean Monnet“, din Capitală, singur, fără soția sa. Spre deosebire de Viorica Dăncilă, Iohannis a fost primit, la sosire, de aproape întreaga echipă de conducere a liberalilor, în frunte cu premierul Ludovic Orban. Staff-ul liberal l-a însoțit pe holurile liceului, până la intrarea în secția de vot, dând un semnal de forță și unitate atât pentru simpatizanți cât și pentru adversari. Zâmbitor, sigur de el și de victorie, președintele a votat după care a dat declarații presei: „Astăzi este ziua campionilor cu ştampila «Votat» în mână. Dragi români, fiţi toţi campioni astăzi!“.

După vot, președintele Klaus Ioannis a trecut câteva minute pe la sediul PNL, unde s-a întreținut cu staff-ul de campanie, după care a vizitat Târgul de Carte Gaudeamus.

Viorica Dăncilă, protejată de soț

Candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a votat pe liste suplimentare la Colegiul Național „Sf. Sava“ din București. Ca și la primul tur, a venit la prima oră, însoțită de soțul său, Cristinel Dăncilă, și de Lia Olguța Vasilescu. Viorica și Cristinel Dăncilă sunt împreună de 36 de ani, timp în care au trecut prin multe încercări, rele și bune. Cei doi soți au intrat în cabina de vot, unul după celălalt, iar apoi s-au îndreptat spre ieșire. Viorica Dăncilă a întârziat câteva minute ca să dea declarații presei, după care împreună cu soțul, afară, s-a îmbrățișat și s-a fotografiat cu simpatizanții.

„Astăzi am votat pentru România. Pentru un mandat la Cotroceni în care să vedem mai multă implicare, muncă, respect și devotament față de acest popor și interesele lui“, a postat, ea, pe Facebook, la scurtă vreme după vot.

Băsescu: „Vreau garanții că România va continua în UE“

Traian Băsescu a votat alături de soția sa, Maria, la Liceul „Jean Monnet“. Fostul președinte a cerut garanții că România va continua parcursul european:  „Vreau garanţia că România va evolua pozitiv în interiorul UE, al NATO. Nu vreau să mai aud că fitecine ia decizii de politică externă şi multe altele“.

Kelemen Hunor: „Am votat pentru o ţară mai faină“

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, la ieşirea de la urne, unde a fost însoțit de copii și de soție, că a votat pentru o ţară mai bună şi mai faină. „Am votat pentru o ţară mai bună, pentru o ţară mai faină, o ţară care va prospera şi o ţară care va cunoaşte o creştere economică şi o stabilitate politică“, a spus Kelemen Hunor.

Nu plânge, Ana!

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, exclusă recent din PSD, și-a luat ieri, când a pus mâna pe ștampilă, revanșa. Ea a ieșit din cabina de vot cu gura până la urechi și nu a ezitat să-și exprime satisfacția și pe Facebook. În mesajul postat a folosit de mai multe ori cuvântul „normalitate”, cuvânt din sloganul lui Klaus Iohannis. De asemenea, ea s-a declarat solidară cu românii din Diaspora. „După 5 ani petrecuți în diaspora (masterat/doctorat în drept și ulterior avocat în New York City), știu cum este să fii din categoria "Ăștia”! Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri cum am condus peste 300 km ca să pot vota!

Mobilizarea și din zilele acestea arată încă o dată că România este bogată și prin ei, și cu ei!

"Ăștia” contribuie la scrierea unei pagini importante din istoria României ...acum la 30 de ani de la căderea comunismului”, a scris Birchall.

Cu cățel, cu purcel și cu drapel

Chiar dacă au avut la dispoziție trei zile, românii din Stratford, Marea Britanie, au format, ieri, cozi uriașe la secțiile de votare. De data aceasta, nimeni nu a fost nemulțumit de statul la coadă. În Marea Britanie trăiesc, oficial, 400 000 de români.

În schimb, în Spania și Italia nu au fost deloc cozi, iar românii merg la vot de parcă ar fi sărbătoare: unii cu cățelul, alții cu cârdul de copii.

Curtezanul și ștampila

La una din secțiile amenajate în școala din intersecția dintre Calea Vitan și Șoseaua Mihai Bravu. Un individ în vârstă, masiv, îmbrăcat în trening peste care și-a tras o greacă sport de fâș, tipul de descurcăreț care și-a petrecut viață mai mult cu băieții decât cu familia, își așteaptă rândul la vot. În spatele lui stă soția, o femeie mărunțică, îmbătrânită înainte de vreme de muncă și de griji, îmbrăcată cu o haină de piele sintetică.

Cei doi ajung în fața operatorului care verifică, pe tabletă, cărțile de identitate, o tânără bine făcută, la vreo 23-24 de ani, volubilă și simpatică.

„Ați venit din nou, zâmbește domnișoara, ridicând privirea spre bărbatul cu geaca de fâș, în vreme ce-i verifică datele de identitate, strada Răcari, nr... rostește numărul... nu-i așa?“ Acesta dă din cap aprobator:

„He, he, ia-uite dragă, domnișoara ne cunoaște de acum, de câte ori ne-am întâlnit. Dacă mai erau două tururi, ne învăța și adresa exactă. Poate ne făcea și o vizită acasă“, a răspuns individul, făcând cu ochiul, șmecherește, către femeia din spate. Aceasta n-a răspuns nimic, ci doar și-a încruntat sprâncenele și și-a strâns buzele, iritată.

Tânăra cu tableta, dă să mai spună ceva, însă, văzând figura femeii se abține. Zâmbetul de pe buze îi dispare și luând o figură serioasă, ia cartea de identitate a soției și o verifică fără să mai ridice privirea. Între timp bărbatul a votat și, în vreme ce lasă buletinul de vot în urnă mai încearcă un spirit de glumă: „Nu mă pozează și pe mine cineva?“

Apoi iese pe hol și așteaptă să-i vină și nevasta. O ia pe după umeri ca pe un copil, ea este la jumătatea lui, și o îndeamnă tandru spre ieșire. Din spate, se aude o voce pițigăiată: „Se putea să nu te dai în spectacol? Ce-i faci, mă, tu, lu' aia, dacă îți vine acasă? Ad-o acasă și-ți arat eu, dormi pe preș în seara asta“.

„Hai, mă mamă, îngaimă cu juma' de gură, glumeam și eu. Păi se compară cu tine?“ După care privește în jur, pe furiș, să nu-i fi auzit vreun cunoscut, bagă capul între umeri și merge pe lângă femeia care continuă să-i facă morală.