În ultimul an, milioanelor de români care trăiesc în afara granițelor țării li s-au mai alăturat 203 000, o cifră record.
Aproape 6 milioane de români au plecat, în ultimele trei decenii, din România. În 2018, creșterea ritmului migrației ne plasă pe locul al doilea din lume după Siria. Un raport OCDE din luna iulie arată că Diaspora românească este a cincea cea mai mare din lume.
Într-un mesaj, postat în ziua de Crăciun, Sebastian Burduja, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, el însuși un fost emigrant, face un apel către Diaspora și îi asigură că prin platforma lansată de el, Dor de tine, va face tot ce-i stă în puteri pentru întoarcerea acasă a românilor.
„În România, milioane de familii au fost separate, când cel puțin un membru a decis să ia calea străinătății. Sute de mii de copii cresc singuri acasă, în România, numărând zilele pănă când își vor revedea părinții plecați din țară. Doar în ultimul an au emigrat aproape 203.000 de români. Record absolut.
Deși sunt încă mult mai mulți cei care pleacă, sunt și români care se întorc. Și alții care visează să își găsească drumul spre casă, curând. Pare greu, pare o nebunie, dar nu e imposibil.
Așa a apărut ideea campaniei Dor de Tine - vrem să inspirăm români din toată lumea să ia decizia. Vrem să îi găsim pe curajoșii care au făcut-o deja și să le spunem povestea. Credem în puterea exemplului. Credem în miracole. Credem că visul nostru poate fi o nouă revoluție - cea a întoarcerii acasă.
Fie că te-ai întors deja, fie că ai în plan sau încă nu ai luat decizia, vino în campania Dor de Tine. Împreună putem crește o comunitate în care să alinăm dorul, să spunem povești și să îndeplinim visuri. Și să facem o revoluție a tuturor nebunilor de România.
Decizia întoarcerii nu e ușoară, dar nu e nici imposibilă. Ne este dor de tine. Hai acasă, hai în România. Intră pe www.dordetine.ro și scrie-ne povestea ta!”, se arată în apelul lui Sebastian Burduja.
Ideea campaniei a apărut după zecile de mesaje primite pe pagina de Facebook Sebastian Burduja de la românii care s-au întors sau care își doresc asta. Numele campaniei a fost inspirat de mesajul 'Mi-e dor de tine', proiectat pe podul Elisabeta din Londra: https://lightsonromania.com/anunturi/mi-e-dor-de-tine/.
Inițiatorul campaniei crede că dacă românii care s-au întors își scriu povestea, îi vor determina și pe alții să o facă. Sebastian Burduja a trăit 12ani în SUA, unde a studiat și a muncit.