Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, i-a transmis directorului FMI pentru Europa, într-o discuție purtată la Washington, că România o să mențină deficitul bugetar sub 3%.
Teodorovici a reiterat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) respectarea angajamentului României în privința deficitului bugetar. Acesta a discutat cu Poul Thomsen, directorul FMI pe Europa. Mai mult, Teodorovici a susținut o creştere economică sustenabilă pentru 2018 şi următorii ani, informează agenţia news.ro.
Teodorovici a participat, în perioada 20-21 aprilie, la Reuniunea de Primăvară a Grupului Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, la Washington, SUA.
Ministrul i-a transmis şefului FMI că măsurile luate în acest an de Guvern vor asigura o creştere economică sustenabilă pentru 2018 şi pentru anii următori.
“România merge în direcţia bună, reluându-şi creşterea economică sustenabilă bazată pe investiţii. Dinamica veniturilor bugetare din trimestrul I 2018 este superioară dinamicii anuale prognozate pentru produsul intern brut (11,4% comparativ cu 7,9%, creştere nominală a PIB) fiind, cu excepţia celei înregistrate în trimestrul I 2015, cea mai ridicată post criză”, i-a spus Teodorovici lui Thomsen.
Ministrul Finanţelor a mai discutat cu vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Cyrill Muller, analizând împreună portofoliul actual de proiecte aflate în derulare, finanţate de bancă în România.
Printre acestea se numără şi proiectul privind modernizarea ANAF, care va fi continuat într-o formă revizuită de Finanţe, “adaptată pentru asigurarea unor servicii de calitate pentru contribuabili”.
“Totodată, ministrul finanţelor a propus conducerii BM o nouă abordare cu privire la modalitatea de acordare a împrumuturilor, care ar conduce la flexibilitatea utilizării sumelor din împrumut în funcţie de gradul de pregătire şi realizare al proiectelor”, se mai arată în comunicatul Finanţelor.
Din delegaţia română au făcut parte secretari de stat din cadrul Ministerului Finanţelor, vicepreşedintele BNR Liviu Voinea, oficiali ai ANAF şi ai Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.