Editura Evenimentul si Capital

ROMÂNIA TRECE LA EURO. Veste de la Guvern: CÂT MAI ESTE până la marele moment? Breaking news

Autor: | | 3 Comentarii | 55155 Vizualizari

Premierul Dăncilă a declarat că va depune diligenţele necesare astfel încât România să acceadă în Zona euro în anul 2024.

„România şi-a luat angajamentul de a adera la Zona euro odată cu îndeplinirea condiţiilor, iar, recent, am setat un orizont temporal clar pentru acest obiectiv, anul 2024. La rândul meu, îmi asum că voi depune diligenţele necesare pentru a conduce ţara mea în această direcţie”, a afirmat Viorica Dăncilă, marţi, la Bruxelles, în cadrul unei dezbateri despre viitorul Uniunii Europene, intitulată „Cores and Peripheries in Europe? A Europe NEXT Project, notează Agerpres.

Șefa Executivului a mai amai scos în evidență faptul că România „niciodată nu a ezitat să privească cu deschidere orice iniţiativă menită să aprofundeze cooperarea europeană”.

„În acelaşi timp, ne aşteptăm şi ca fiecare iniţiativă să privească cu deschidere România. Avem autoritatea morală de a aborda acest subiect, cu atât mai mult cu cât eforturile noastre de a adera la Spaţiul Schengen nu au primit încă un răspuns de aproape 10 ani. Cu toate acestea, asigurăm cu succes securitatea unei extinse părţi externe a Uniunii Europene, contribuind activ la procesul de consolidare a instrumentarului de securitate în plan european”, a mai declarat Dăncilă.

În continuarea vizitei pe care o efectuează la Bruxelles, premierul are programată şi o întâlnire cu europarlamentari români la sediul Reprezentanţei.

Miercuri, Viorica Dăncilă şi membrii Cabinetului vor participa la reuniunea comună a Guvernului României şi a Comisiei Europene.

Elena Udrea, aproape ELIBERATA? Ce spune avocatul fostului ministru

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI