Deputatul Pro România, Mircea Banias susține înființarea unei companii de stat care să aibă drept obiect de activitate construirea unor nave de mare tonaj.
„Avem la dispoziţie numeroase şantiere navale pe care le putem folosi pentru asta, în funcţie de cerinţele pieţei regionale şi mondiale de shipping. Cele două nave rămase trebuie scoase din gestiunea companiei CFR Marfă şi transferate în administrarea Serviciului Maritim, cu alocarea, de la bugetul de stat, a sumelor necesare pentru repararea, retehnologizarea şi repunerea acestora în serviciu”, a explicat Mircea Banias.
De asemenea, deputatul Pro România cred că este nevoie ca viitorul Guvern să reînființeze Serviciul Maritim. El a făcut această recomandare ministrului propus pentru Transporturi, Infrastructură şi Comunicaţii, Lucian Bode, în cadrul audierilor la comisiile de specialitate. În opinia deputatului Banias Serviciul Maritim ar urma să se ocupe de administrarea navelor maritime ale statului.
„România a fost, timp de peste 100 de ani, una dintre marile puteri maritime ale lumii, cu o flotă de peste 300 de nave comerciale şi peste 40 de nave de pescuit. Din păcate, după anul 2000, activitatea din acest domeniu a încetinit până la dispariţie. În prezent, singurele nave maritime ale statului, Eforie şi Mangalia, aparţinând CFR Marfă, sunt într-o stare precară şi produc pagube financiare companiei de zeci de mii de euro lunar. Este datoria ministrului Transporturilor să schimbe această situaţie, prin reînfiinţarea Serviciului Maritim“, a declarat deputatul Banias.