România, ţara fără concurenţă energetică

Ţara noastră îşi asigură necesarul de energie în proporţie de 54,3% în centralele termoelectrice, 28,4% în centrale hidroelectrice, iar 17,3% în centrala nucleară, susţine premierul Emil Boc.

Primul-ministru spune că  piaţa energetică a României nu are o concurenţă reală, deoarece energia produsă în unităţile hidro şi la centrala nucleară de la Cernavodă este favorizată în comparaţie cu cea a centralelor termoelectrice.

"Avem o situaţie unică în Europa din acest punct de vedere, când cele 3 componente sunt puse practic în concurenţă. În realitate, acest sistem nu reprezintă un sistem concurenţial real, el avantajând clar producătorii din centralele hidro şi nucelar în detrimentul celor din sectorul termo, cu consecinţe negative şi la nivel social, dacă ne gândim de exemplu la domeniul minerit", a spus Boc.

El a precizat totodată că în privinţa termocentralelor, cele care funcţionează pe cărbune produc 66% din energia termolectrică, cele pe gaze 30% din această producţie, iar cele pe păcură 4%.

Boc a anunţat că Guvernul ia în calcul contractarea unui împrumut extern de câteva miliarde de euro pentru modernizarea centralelor energetice în cogenerare, deoarece unităţile de apartament nu pot reprezenta o soluţie favorabilă pe termen mediu pentru sistemul de încălzire.