Adăpostită într-o colecție dezor do nată a unui medic, statuia a stat ferită de ochii lumii mai mult de două generații şi se lase cu greu descifrată. În România nu există experţi de acest nivel în arta japoneză, aşa că s-a început cercetarea ştințifică pe cont propriu. În primul rând datarea cu Carbon 14 pentru situarea temporală a statuii care a estimat că lemnul datează din perioada secolelor 16-17. Culorile folosite constau din compuşi minerali, care erau obişnuiţi la începutul perioadei Edo.

Proporţiile impecabile dau certitudinea că lucrarea aparţine unui experimentat artist japonez, căci sculptura este făcută în stilul yosegi–zukuri, care a devenit uzual din timpul perioadei Kamakura. Detaliile vestimentare sunt uşor de recunoscut, fiind îmbrăcat într-o hakama neagră.

 

Analiza detaliilor

Un important detaliu: poartă un cordon, tasuki, în jurul umerilor, care are un nod la spate. Samuraii îl foloseau pentru a-şi suspenda mânecile în timpul luptei. Nodul ar fi putut de asemenea să fie întrebuinţat în timpul deplasărilor, caz în care figura reprezintă un ronin.

Capul personajului este înfăşurat cu o hachimachi (tenugui). Faţa sa arată determinare şi forţă. Ridurile de lângă ochiul stâng dovedesc o experienţă matură. Tensiunea se citeşte cel mai bine pe laba piciorului drept, sprijinit pe călcâi, cu degetele libere.

Sculptura trebuie să fi avut un model. Şi totuşi nu e cazul unui personaj religios, mitologic sau politic. Nici a unui orăşean, artist, meseriaş din acea perioadă, pentru că toţi aceştia erau reprezentaţi meditând aşezați, sculpturile din secolele 16- 17 având toate, prin postura subiectului, o dimensiune religioasă. Ea pare a reprezenta un personaj identificabil şi bine cunoscut la acea vreme.

 

Analizată de cei mai valoroşi experți din lume

Cei mai valoroşi experți din domeniu au acceptat provocarea. Domnii Asanuma Takeshi, Senior Curator of Sculpture la Kyoto National Museum, şi Miyakawa Teiichi, Deputy Chief Curator la acelaşi muzeu, au expertizat lucrarea şi au comunicat concluziile lor.

Ca impresie generală, avem părerea domnului Asanuma Takeshi: „Pare să nu fi fost făcută ca obiect de cult, ci probabil ca o figurină dintr-o anumită scenă destinată a decora carul alegoric sau palanchinul unui festival”.

Pare a fi un luptător

Matei Şerban, un renumit artist român, completează: „Nu pare o figură formală aşa cum sunt cele care reprezintă figuri generice. Faptul că personajul este reprezentat scurt şi gras ţine de stil şi nu de ceea ce înţelegem azi prin realism. Intră în economia materialului să nu fie brațe şi picioare lungi pentru că ar fi friabile”.

Personajul pare a fi un luptător care foloseşte are mâna dreaptă mobilă, ţinând o katana (sabie) sau un bokken (băţ), care acum lipseşte. Mâna stângă este de asemenea tensionată şi arată de parcă ar ţine o a doua sabie mai scurtă.

 

Două presupuneri de la doi experţi

 

Primul care a folosit această poziţie de luptă deosebită, de o manieră coerentă şi ca stil personal, a fost faimosul Myamoto Musashi. A murit în 1645, după o viaţă de peste 60 de ani, lăsând în urma sa vestita scriere „Cartea celor cinci cercuri”.

„Capul personajului este înfăşurat cu o hachimaki şi poartă un cordon în jurul umerilor care să-i ţină ridicate mânecile şi arată ca Myamoto Musashi…”, scrie domnul Asanuma Takeshi. Aproape totul se potriveşte: stilul de luptă, controlul perfect al mişcării şi poziţiei, respectând Calea descrisă în „Cartea celor cinci cercuri”.

Echilibrul, fizicul, profilul muşchilor, chiar respiraţia adâncă profilează un maestru al luptelor. Poziţia extrem de răsucită a încheieturii mâinii drepte este un indiciu al stilului de luptă Kenjutsu. În plus, această poziţie a braţelor a fost una dintre favoritele lui Miyamoto, pentru că îi permitea să disimuleze lungimea reală a sabiei sale.

Chiar şi autoportretele lui Musashi şi chipul sculpturii sunt asemenea: obrajii, nasul, fruntea, urechile caracteristice, ochii neobişnuit de mari. „Culoarea închisă a pielii şi absenţa părului pot fi explicate prin eczema contactată în tinereţea sa”, ne sugerează medicul elveţian Joana Keill.

… sau Musashi Benkei din secolul 12?

Pe de altă parte, domnul Miyakawa Teiichi, Deputy Chief Curator al Kyoto National Museum, presupune că statuia l-ar putea reprezenta pe faimosul călugăr războinic budist (sohei) Musashi Benkei.

Trăind în secolul al 12-lea, călugărul a devenit o legendă pentru loialitatea şi onoarea sa. „În conformitate cu legenda, Benkei a tras enormul clopot din bronz al Miidera de la acel templu până sus pe muntele Hiei. Este posibil ca această sculptură să-l prezinte pe Benkei în acea scenă”. Unele dintre stampele Edo îl prezintă pe acesta în aceeaşi poziţie cu cea a sculpturii.

Mâna stângă a sculpturii este mobilă. Prin urmare, ea ar fi putut să fie folosită pentru a trage un clopot (care acum lipseşte) astfel încât să sugereze faimoasa poveste. Există de asemenea alte similarităţi: unele faciale, puterea evidentă, îmbrăcămintea etc. Dar există şi neconcordanţe: în mod normal, un călugăr poartă o glugă albă, reprezentările sale în stampe diferă considerabil, respectând convenţiile şi nu există, ca în cazul lui Miyamoto, niciun model figurativ original al lui Benkei.

 

La Bucureşti pentru o singură zi

„Fie că este Miyamoto Musashi sau Musashi Benkei, această sculptură are un stil neobişnuit… Această iconografie specială este, practic necunoscută în sculptura japoneză. Este prima sculptură de acest tip pe care o văd…”, se rezumă a menționa domnul Asanuma Takeshi. După 400 de ani de uitare, o sculptură fără echivalent în arta va fi expusă public, în premieră mondială, o singură zi, 10 noiembrie, de la ora 10 la 18, la sediul Comisiei României pentru UNESCO, din strada Cehov, nr 8. Pentru a lamuri originea, dar şi complexul ecosistem al operei, mai sunt expuse panouri și artefacte sugestive, care vor contura discursul explicativ.

 

Te-ar putea interesa și: