Slobozâ-ne gazdă-n casă,/Nu ne țâne la fereastră!/Slobozâ-ne gazdă-n tindă, N-auzi zarvă de colinde? Fiecare sfârșit de an este încununat de bucuria venirii în lume a Pruncului din ieslea Betleemului. Cerul și Pământul se bucură deopotrivă, iar Îngerii și oamenii slăvesc în acelasi glas minunea care se întâmplă an de an, de două milenii. În aceeași stare de spirit suntem si noi, tineri din întreaga țară, crescuți frumos în Tindă de Rai.

 Am învățat să vorbim în cel mai frumos grai al nostru, al românilor, graiul sfânt al colindelor. Imediat după începutul Postului Crăciunului, ne grupăm pe cete, fiecare în orașul din care provine și ne punem pe colindat. Astfel, împărtășim oamenilor dragi din bucuria pe care noi o dobândim, bucuria comuniunii. Au dospit înlăuntrul acestui neam sământa și tâlcul Colindului, cu istoria sa, cu geneza sa unită parcă cu veșnicia- Colinde pe care moșii și strămoșii nostri ni le-au lăsat ca moștenire de suflet se aseamănă cu pâinea cea de toate zilele a țăranului român. De la grâul semănat cu trudă și până la pâinea aburindă de pe masă, drumul este lung și anevoios. Tot așa și colindele noastre, pe care le învățăm și le repetăm cu mult timp înainte, sunt aduse cu drag înaintea oamenilor ca o pâine caldă, din care ne potolim cu toții foamea spirituală și sufletească.

 

„Eu zic că e mare dar să știi că și Dumnezeu colindă împreună cu tine, și îngerii colindă împreună cu tine, pentru că noi colindatul l-am luat de la îngeri. Știți că atunci când s-a născut Hristos erau niște păstori pe câmp, niște ciobani cu oile și au văzut cerurile deschizându-se și îngerii venind și cântând, colindând, aducându-le vestea că li S-a născut Mântuitor. Deci, colindatul este obicei îngeresc și noi, colindând, îi închipuim pe îngeri. [...]

Nu colindăm numai pentru oameni, ci colindăm și pentru Dumnezeu și trebuie să colindăm în primul rând ca Dumnezeu să vină să colinde împreună cu noi”, ne mărturisește Părintele Pantelimon Șușnea.

 

Colindele strămoșești sunt cartea de vizită cea mai fidelă a românilor. Acestea aduc în prim-plan cele mai importante scene biblice, dar și evenimente din viața de zi cu zi ale oamenilor. Prin texul lor, colindele spun povești străvechi, iar obiceiul colindatului păstrat din străbuni este unul încărcat de numeroase simboluri și taine ascunse, pe care doar cu inima le putem descoperi.

Am învățat că întoarcerea la origini și la trecutul care ne definește reprezintă o datorie fundamentală, dar orice gest făcut din inimă aduce cu sine infinită bucurie. Așa am început să cunoaștem și să înțelegem mesajul colindelor străvechi, care ne-am rămas întipărite în inimi. Astfel, obiceiul colindatului păstrat și purtat cu noi acum, când facem pasul de la adolescență la maturitate, a dobândit autenticitate,a depășit gestul automatismului din copilărie, de a “merge cu colindul “. A devenit un act al comuniunii cu aproapele nostru, dar și cu cei plecați din  lumea aceasta. Colindele prin care noi vestim Nașterea Domnului sunt asemenea unor făclii de rugăciune care luminează calea Pruncului Iisus. Noi nu doar colindăm, ci ne și rugăm.

 

Anul acesta, perioada premergătoare Crăciunului ne-a reunit cu prietenii noștri din întreaga țară, cu care ne-am programat prieteniile pe veșnicie. Astfel, ne-am adunat tineri din Sibiu, Cluj, București, Mureș, Timișoara, Brașov și am făcut ce am știut mai bine...să ne „odihnim” sufletește unii pe alții și să colindăm. Din acest drag pe care ni-l purtăm unii altora a luat naștere „Maratonul de Colinde”!

În marile orașe ale țării am organizat concerte de colinde tradiționale. Pe oamenii care ne-au fost alături nu doar i-am colindat, ci le-am transmis din bucuria și din preaplinul inimilor noastre. Am trăit și am simțit cu toții pur românește, căci în anul Centenarului, colindul nostru ne-a transpus în Anul Unirii, în imaginea Crăciunului sărbătorit de țăranul roman. Asemenea ca în trecut, gazdele “ne-au omenit cu colaci frământați cu trudă și rugăciune, cu mere ca bujorii, cu nuci bune și mai ales cu prețuirea specifică românului” așa cum ne-a mărturisit bătrâna Maria, din împrejurimile Sibiului. Emoția ne-a copleșit pe fiecare dintre noi când oamenii ne mulțumeau, cu lacrimi în ochi pentru darul făcut și pentru părticica din copilăria pierdută pe care le-am redat-o. Pentru câteva ceasuri, timpul s-a oprit în loc, iar toată suflarea a încremenit, domnind armonia și bunătatea, stfletele noastre evadând dincolo de granițele neputințelor.

 

Aceste moment sunt unice în viață, iar intensitatea lor este greu de exprimat în cuvinte. Și cum în viață nimic nu este întâmplător, cred că aceste colinde semnificative pentru neamul nostru sunt darul pe care Dumnezeu L-a făcut acestui popor, spre ridicarea lui an de an din amorțeala conștiinței. Atmosfera care se conturează atunci când colindăm este o mică parte a bucuriei nemărginite de care ne vom împărtăși în rai.

 

Deși România stă sub semnul unității, fiecare zonă a țării are specificul ei, care o detașează de celelalte regiuni. Chiar dacă este un obicei răspândit pe întreg cuprinsul țării, colindatul se trăiește diferit în Ardeal, Maramureș, Bucovina sau Moldova. În inima țării, în Transilvania, primii care vestesc Nașterea lui Hristos sunt copiii, care colindă întreg satul, până la lăsarea serii. Când aceștia, osteniți și amorțiți de frig ajung acasă, colindul este reluat de către adulți. Glasurile lor răsună până în zori, după care bucuria aceasta este prelungită în cadrul Sfintei Liturghii, la care participă îmbrăcați în straiele populare ale strămoșilor. În Oltenia și Muntenia, mesagerii Nasterii Domnului sunt feciorii. Dintre aceștia, cel mai vrednic este ales ca și conducător. În Ajunul Crăciunului, tinerii bat la pas întregul sal, oamenii poftindu-i cu mult drag  în gospodăriile lor, pentru a le încununa Sărbătorile cu cântul lor îngeresc! Oriunde am fi, oricât de departe ne-am afla de casă, sufletul nostru va tânji mereu după pământul strămoșesc, după graiul dulce al limbii noastre. Si acum vă împărtășesc o amintire dragă începutului de an 2018. Acest dor de rădăcini a devenit atât de apăsător, încât ne-am hotărât să colindăm Basarabia.

 

60 de tineri încrezători și entuziaști am trecut pe malul celălalt al Prutului, ducând cu ei bucuria venirii în lume a pruncului Iisus. Am simți că este de datoria noastră să facem acest gest pentru frații noștri. Chiar dacă istoria a fost dură cu basarabenii, am fost plăcut surprinși să descoperim că sinceritatea care îi definește pe moldoveni e încă valoare aflată la loc de cinste în conștiința oamenilor. Basarabenii ne-au întâmpinat cu brațele deschise, dar mai ales cu inimile deschise. Ne-am lăsat să le cucerim inimile cu colindele noastre și au avut încredere în noi, destăinindu-ne tainele lor cele mai de preț, bucurii și suferințe  deopotrivă. Născuți cu toții din același dulce popor, am descoperit în frații noștri de dincolo de Prut un dor de care cu toții eram cuprinși, dar despre care nu știam că își are originile atât de adând înfipte în trecutul nostru. Atât pentru ei, cât și pentru noi au fost clipe încărcate de o copleșitoare emoție. Ne-am întors acasă mai bogați sufletește și cu dorința arzătoare de a reveni cât mai repede pe meleagurile Basarabiei.

 

Trecând înapoi Prutul, am poposit în Moldova lui Ștefan cel Mare. Și popasul de Atunci e cu atât mai cutremurător resimțit Astăzi. De ce azi și de ce șederea noastră în duh e cu așezare de suflet? Pentru că deunăzi, pe 18 decembrie, românii ortodocși l-au avut drept sfânt în calendar pe Daniil Sihastrul. Acum, în această perioadă de miez de colinde, neamul nostru românesc dobândea încă un Sfânt în Ceruri.

Se spune că în spatele unui om mare și drept se află un om și mai mare. O astfel de personalitate a fost Sfântul Daniil Sihastrul, duhovnicul domnitorului Ștefan cel Mare. Sfântul Daniil a fost cel care l-a îndemnat pe voievod să apere țara și creștinătatea de mâinile păgânilor, încredințându-l că dacă va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui. Astfel, după 47 de războaie terminate în victorie, s-au înălțat 48 de mănăstiri- repere ale credinței ortodoxe, ale istoriei si ale culturii poporului român până astăzi. Despre viața sfântului există câteva consemnări ale lui Ion Neculce, în opera sa “O samă de cuvinte”. Cu toate acestea, în poezia “Daniil Sihatru”, Dimitrie Bolintineanu surprinde Firescul acestui sfânt iubit.

 

Nu întâmplător, în această perioadă atât de bogată în evenimente istorice și de spiritualitate românească, poposește printre noi în plin decembrie și cald colind strămoșesc un Daniil Sihastru, duhovnic de înalt domnitor și sfânt la rându-i, Ștefan cel Mare.

Chilia Sfântului Daniil Sihastrul