România şi Rusia, potenţiali inamici ai Ucrainei

Ministrul ucrainean al Apărării, Iuri Ehanurov, crede că inamicii potenţiali ai Kievului sunt Romania şi Rusia, state care au pretenţii teritoriale la adresa Ucrainei, informează Novâi Reghion şi Lenta.ru, citate de Mediafax.

"Cred că statele care au formulat pretenţii teritoriale faţă de Ucraina trebuie privite cu seriozitate", a afirmat Ehanurov, în cadrul unei emisiuni televizate.

Ehanurov a amintit şi că, "în prezent Insula Şerpilor, este în litigiu". Statutul Insulei Şerpilor constituie motiv de dispută între Ucraina şi România, în contextul discuţiilor privind delimitarea platoului continental.

Şi chestiunea statutului insulei Tuzla a mai fost adusă în discuţie precum şi problema delimitării frontierei din strâmtoarea Kerci (care face legătura între Marea Azov şi Marea Neagră). El crede că negocierile trenează pentru că "acolo există petrol, acolo există gaz".

Ministrul ucrainean a menţionat că Ucraina este capabilă să se apere, întrucât ţara sa a moştenit mai mult de jumătate din arsenalul antiaerian al întregii Uniuni Sovietice.