Acapararea controlului asupra terenurilor românești a căpătat valențe de economie politică de câțiva ani. Puterea exercitată asupra guvernării, cu scopul de a obține acces la fondul funciar al statului român, pune terenurile agricole în pericol. Dar nu doar terenurile în sine, fiindcă odată cu capturarea acestora, România pierde pădure, apă și resurse ale subsolului. “Land grabbing”-ul, adică acapararea terenurilor, reprezintă un subiect de interes pentru mai multe guverne de la nivel internațional care construiesc politici publice pe termen lung. 

Schimbările legislative sunt îndreptate împotriva terenurilor românești

“Practic, toate consultările și schimbările de legislație cu privire la acest subiect au fost îndreptate împotriva terenului agricol pentru ceea ce este: resursă strategică de interes național, invocându-se în schimb limitarea dreptului de proprietate care este, de fapt, doar de „exploatare” al acestui bun.

Proprietarul are un drept de exploatare cu respect pentru fertilitatea solului și pentru calitățile lui de producție ori vânzarea terenurilor agricole la liber; reducând sancțiunile prevăzute în forma legislativă în vigoare continuă procesul de fărâmițare și încurajează înstrăinarea în favoarea unor investitori speculativi, în detrimentul celui autohton care lucrează terenul, respectând un cod de bune practici”, au semnalat Ionel Arion, președintele PRO AGRO si Mircea Băluță, reprezentantul UNCSV. 

Aceștia au făcut apel către parlamentarii României, spre a conștientiza gravitatea situației și a susține condițiile privind domiciliul național și obligația achitării unui impozit de 80% pentru diferența de preț a terenurilor extravilane vândute mai devreme de opt ani.

Conform reprezentanților organizațiilor sus-amintite, este necesară introducerea unor noi articole legislative, care să “statueze interzicerea dării în plată dacă nu se parcurge și respectă procedura din prezenta lege, (precum și) introducerea unui plafon pentru persoanele fizice și juridice care vor să achiziționeze teren”. 

Tranzacții ce violează principiile statului

Avram Fițiu, fost subsecretar de stat în Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale explică ce înseamnă acapararea terenurilor agricole și ce presupune, de fapt, acest fenomen. 

“Vorbim despre o tehnică de schimb de drepturi asupra fondului funciar prin mecanisme de control a accesului la teren, ce presupune mult mai mult decât o simplă înșfăcare de teren de către anumiți acaparatori (este foarte important să ne concentrăm pe interesele și impactul viitoarelor activități ale acaparatorilor mai mult decât să plângem pe umerii victimei). 

Vorbim despre o tehnică de violare a principiului de transparență și responsabilitate – tranzacții care nu au un consimțământ liber al utilizatorilor actuali ai terenului, tranzacții ce nu au la bază audit de mediu și audit social, tranzacții ce se desfășoară fără o campanie de informare prealabilă”, a explicat profesorul Avram Fițiu. 

Pentru a oferi o aparență de legalitate în ceea ce privește fenomenul de cumpărare a terenurilor din România, statele care au un astfel de interes realizează înfrățiri instituționale între Ministerul Agriculturii din cele două țări, lobby etc; astfel, în țara-țință a land grabbing-ului se va modifica legislația funciară, cum a fost și cazul legilor fondului funciar, vânătorii, pajiștilor, codului silvic. 

Acest fenomen poate să mai aibă loc și prin intermediul unor tehnici de război informațional, prin care se urmărește “eliminarea atașamentului față de glia strămoșească la generațiile tinere”, evidențiază profesorul clujean. 

Nu sunt excluse nici tehnicile de hărțuire fizică sau psihică, intimidare, mituire de responsabili guvernamentali și de multe ori violență sau crime. Acestea au loc, conform sursei citate, în special în Africa, Asia, America de Sud, dar nu numai. 

Miza uriașă a terenurilor românești

Profesorul doctor Avram Fițiu susține că apa potabilă reprezintă miza principală a fenomenului de acaparare a terenurilor românești. Potrivit acestuia, statele care au în plan să pună mâna pe terenurile României au în vedere transformarea apei din bun public în marfă. 

“Așa cum s-a reușit în legislația europeană ca pământul să fie transformat în marfă sub formă de capital, așa și apa este o marfă, deci poate să circule prin această filozofie ultraliberală asupra vieții. Sunt vizate toate râurile de munte ce sunt privatizate sub formă de concesiune asupra uzufructului acestora prin intermediul îmbutelierii sau a investițiilor hidro (cum este cazul investițiilor strategice în Munții Carpați, în special pe partea transilvană, de către capitaluri anonime care au în spate state naționale”, a spus Avram Fițiu. 

Profesorul a subliniat că, în spatele metodelor mascate de acaparare a terenurilor, indiferent de ce tip de demers aplică statele străine, se află motivații precum: “obținerea de subvenții APIA sau investiții AFIR (cazul României în care peste 3 miliarde de euro merg către firme sau grupuri acaparatoare străine), obținerea de garanții bancare pentru diverse investiții strategice agricole sau industriale, speculație funciară ce se bazează pe creșterea sigură anuală a prețului terenurilor în următorii zeci de ani datorită unor factori predictibili (schimbări climatice, schimbare de comportament alimentar în Asia, creșterea populației lumii, degradarea terenurilor prin supraexploatare etc), ocuparea strategică a fâșiilor de frontieră (cazul țărilor baltice, Poloniei, României) a țării inamice sau a țării-țintă și a terenurilor din jurul unităților militare și supraexploatarea agroindustrială a acestor terenuri pentru obținerea de agrocarburanți, energie eoliană, energie hidro, alimente modificate genetic, energie fotovoltaică, gaze de șist prin tehnologii sofisticate tehnic și foarte scumpe care îi scapă fermei familiale, scoțând-o de pe această piață”. 

România, în capul listei de opțiuni ale statelor UE

România este campioana detașată a fenomenului de land grabbing din întreaga Uniune Europeană, atrage atenția specialistul. Unul dintre cele mai reprezentative exemple în materie de acaparare funciară este capturarea terenurilor românești cu peste patru milioane de hectare, până în anul 2017. 

Alte situații grave de land grabbing, exemplificate de profesorul clujean, de la nivelul întregii lumi, ar fi capturarea terenurilor agricole din Ucraina – vorbim aici despre milioane de hectare de teren în nordul Mării Negre și acapararea plantațiilor de trestie de zahăr din Cambodgia, miza fiind de 20.000 de hectare. 

Și plantațiile forestiere din Mozambic au fost victima acestui fenomen. 140.000 de hectare au fost acaparate de un grup suedez “cu miros de exploatare socială”.

Cine cumpără cele mai multe terenuri agricole

Potrivit specialistului Avram Fițiu, la nivelul României, interesele cele mai aprige în cumpărarea terenurilor agricole le au țările mari, dar și cele mici. De exemplu, în special în Banat, Italia acaparează cele mai multe terenuri, cu motivația principală afișată de speculație funciară. Probabil că Italia are, conform poziției profesorului clujean, și motivații energetice foarte bine definite. 

Țările mari, precum Franța și Germania, au o motivație geostrategică și economică în spatele dorinței cumpărării terenurilor românești. Statele mici, precum Olanda, Belgia și Luxemburg, activează prin intermediul fondurilor de investiții și pensii, precum și prin societăți anonime, dar care au, de regulă, o motivație speculațională. 

Și țările din Golf, dar și statele vecine – prin state estice interpuse, interesate geostrategic – au interese de tip land grabbing în România, spune Avram Fițiu. “Țările vecine au în spate motivații militare și revanșard istorice”, a explicat specialistul.

Cum s-ar putea salva terenurile românești

Pentru a mai salva ce mai are România, autoritățile statului ar trebui să legifereze în legislația națională că apa, terenul agricol și silvic sunt subiect de apărare națională, iar accesul la aceste resurse se face doar cu acordul CSAT.

De asemenea, apa, terenul agricol și silvic au valoare de patrimoniu alături de valoarea de capital (noțiune introdusă în legislația europeană de către fostul comisar pe agricultură). Fiind un bun de patrimoniu, România ar putea să-și evalueze patrimoniul de resurse necesar pentru supraviețuire și dezvoltare, conform specialistului Avram Fițiu.

Nu în ultimul rând, legislația referitoare la resurse (pământ, pădure, apă, resursele subsolului) ar trebui aliniată la legislația unor țări precum Franța, Germania unde acest fenomen de land grabbing este cvasiinexistent.

EvZ a mai scris despre metodele prin care statul ar putea opri vânzarea pământurilor românești către străini. Adrian Oros, ministrul Agriculturii, se învârte la nesfârșit în jurul cozii. România practică cea mai neo-liberală politică funciară din întreaga Uniune Europeană.