România, printre cele mai mici datorii publice, dar printre cele mai mari deficite bugetare din UE

România are printre cele mai reduse datorii publice, ca procent în produsul intern brut (PIB), însă printre cele mai mari deficite bugetare, conform datelor revizuite pentru 2009, transmise de guverne către Eurostat.

Cel mai redus nivel al datoriei publice în PIB l-a avut, anul trecut, Estonia, cu numai 7,2%, urmată de Luxemburg cu 14,5% şi de Bulgaria cu 14,7%. România se află pe locul al patrulea, cu o datorie publică echivalentă cu 23,9% din PIB, urmată de Lituania cu o datorie de 29,5% din PIB, arată datele centralizate de Eurostat. La polul opus, şase state din UE aveau o datorie publică ce depăşise 70% din PIB. Cea mai mare datorie a avut-o Italia (116% din PIB), urmată de Belgia (96,2% din PIB) şi de Ungaria (78,4% din PIB). O datorie de 78,1% din PIB a fost înregistrată, în 2009, în Franţa, de 76,1% în Portugalia şi de 73,4% în Germania.

Veridicidatea cifrelor Greciei, în analiză

Raportul publicat de Eurostat nu cuprinde datele Greciei. "Eurostat a finalizat transmiterea solicitărilor de informaţii statistice privind bilanţurile fiscale şi iniţiază procesul de estimare a calităţii datelor din conturile publice, în colaborare cu Biroul de Statistică din Grecia şi cu Curtea de Conturi din Grecia", se arată într-un comunicat al biroului european de statistică.

Niciun stat membru nu a fost pe plus în 2009

În ceea ce priveşte deficitul bugetar pentru 2009, România se află aproape de coada clasamentului. Am avut al şaselea cel mai mare deficit bugetar din UE, de 8,6% din PIB. Cel mai adânc deficit a fost înregistrat de Irlanda (14,4% din PIB), urmată de Marea Britanie (11,4% din PIB) şi de Spania (11,1% din PIB). Letonia a avut un deficit bugetar de 10,2% din PIB, Portugalia de 9,3%, iar Lituania de 9,2% din PIB. Cu cele mai mici deficite bugetare din 2009 se pot lăuda următoarele ţări: Luxemburg (0,7% din PIB), Suedia (0,9% din PIB) şi Estonia (1,7% din PIB). Niciun stat membru nu a înregistrat excedent bugetar, anul trecut, precizează specialiştii Eurostat.