România - principala țară de origine a imigranților în Germania, în 2018

România - principala țară de origine a imigranților în Germania, în 2018

Ca și în 2017, România a fost în 2018 principala țară de origine a imigranților în Germania (15,1% din totalul imigranților), urmată de Polonia și Bulgaria. Conform cifrelor oficiale, din raportul privind migrația pentru anul 2018. în jur de 1,59 milioane de oameni au imigrat în Germania, iar 1,19 milioane au părăsit Germania.

Cabinetul federal german a discutat, miercuri, raportul ministerului de Interne (BMI) privind migrația pentru anul 2018. Conform cifrelor oficiale, în jur de 1,59 milioane de oameni au imigrat în Germania, iar 1,19 milioane au părăsit Germania. Imigrația netă a fost de aproximativ 400.000 de oameni, potrivit dw.com.

Dintre toți imigranții sosiți în Germania, 66,9% proveneau dintr-o altă țară europeană - 53,0% din țările UE și 13,9% din alte state europene. Europa a fost, de asemenea, principala regiune țintă a emigrării din Germania: aproximativ două treimi din toți oamenii care s-au mutat din Germania au ales ca destinație o altă țară europeană (66,1%). 54,3% au emigrat în state membre ale UE (2017: 51,8%).

Ca și în 2017, România a fost principala țară de origine a imigranților (15,1% din totalul imigranților), urmată de Polonia (9,2%) și Bulgaria (5,2%). Celelalte țări de origine cantitativ importante în 2018 au fost Italia, Croația, Turcia, Ungaria și Statele Unite. S-au înregistrat cifre în scădere ale imigrării din țări nesigure pentru cei care solicită protecție. În 2018, imigrația din Siria a reprezentat 1,9% din imigrația totală, față de 3,3% în 2017.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele mai importante destinații pentru relocări în 2018 au fost tot România, Polonia și Bulgaria. Astfel, în cazul acestor state se poate observa un nivel ridicat de migrație continuă în ambele direcții.

În cifre exacte:

România: 238.824, în 2018, față de 176.451, în 2017

Polonia: 146.209 vs. 127.041

Bulgaria: 81.793 vs. 56.703

Pe ultimul loc se situează Siria: 30.415 vs. 1.601