Oricît ar părea de ciudat, în străinătate fiind, sunt la curent cu întîmplările din țară, ca și cum nici n-aș fi plecat.
Iau tableta cu mine prin Londra, și din cînd în cînd mă trag lîngă un zid, să nu dea trecătorii multicolori pe lîngă mine (de cîte ori ajung în capitala Angliei, mă întreb unde au fugit englezii) și accesez site-urile românești.
Așa am luat cunoștință de atacurile incalificabile lansate împotriva jurnaliștilor independenți de purtătorul de cuvînt al Guvernului, un anume Mirel Palada.
Nu e prima dată cînd insul cu pricina se referă la ziariști în termeni necuviincioși.
Prin natura postului, purtătorul de cuvînt al Guvernului e demnitarul de la care se cere maximă corectitudine în raport cu presa.
Nu de alta, dar declarațiile sale ajung la opinia publică numai și numai prin intermediul presei.
Avînd în vedere acest adevăr, dar și faptul că prestațiile sale după numire îl recomandă pe Mirel Palada mai degrabă pentru circ, decît pentru Guvern, ar fi fost de așteptat ca Victor Ponta să-l demită de cîteva ori pînă acum.
Nu numai pentru că numitul comite grave abuzuri, folosinduși funcția (cine dracu’ ar lua seamă la ce zice Mirel Palada pe Facebook, dacă n-ar fi vorba de un funcționar guvernamental?), dar și pentru că orice premier cît de cît normal la cap și-ar da seama că purtătorul de cuvînt îi complică relația cu presa în loc să i-o simplifice, cum ar trebui.
Noua știurlubăceală ar fi fost un bun prilej ca Mirel Palada să fie demis.
Luînd în calcul aceste lucruri, am fost curios să văd reacția lui Victor Ponta la golănia lui Mirel Palada.
Despre reacția premierului am citit următoarea știre: „Nu am discutat cu nimeni pentru că eu încerc să am o relație bună cu toată mass-media, cu toate cultele din România, cu toată lumea”, a afirmat Ponta sâmbătă la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, întrebat dacă a discutat cu purtătorul de cuvânt al Guvernului Mirel Palada despre postările acestuia pe Facebook”.
Citind această știre, am simțit nevoia să mă reazem de zid, ca să nu cad lat de uriașa nedumerire care m-a lovit în moalele capului.
Din cîte se vede, Victor Ponta nu-i întrebat cînd îl dă afară pe subordonatul său turmentat pînă la nivelul de fierbere, ci dacă a discutat cu purtătorul de cuvînt despre postările acestuia împotriva jurnaliștilor independenți.
Victor Ponta a fost întrebat la ieșirea dintr-o biserică, unde asistase la o slujbă. Mă tem că la slujba respectivă s-a dat ceva de băut pe nemîncate, pentru că altfel nu-mi explic ce logică a folosit Victor Ponta în acest răspuns fără nici o noimă:
„Nu am discutat cu nimeni, pentru că eu încerc să am o relație bună cu toată mass-media, cu toate cultele din România, cu toată lumea.”
NB: Mai există o explicație a răspunsului.
Victor Ponta a folosit logica PSD - izată!
Articol preluat de pe www.cristoiublog.ro