ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce tace Traian Băsescu în scandalul Elena Udrea? Pentru că știe?!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce tace Traian Băsescu în scandalul Elena Udrea? Pentru că știe?!

De ce tace Traian Băsescu în Scandalul Elena Udrea? se întreabă deontologii. N-ar fi nimic jegos în asta dacă ar fi întrebarea unor curioși. Numai că ea, întrebarea, e a unor indignați. La rîndu-mi, mă întreb: De ce tac deontologii în legătură cu arestarea patronilor lor? Și voi răspunde tot eu: Pentru că e de bun simț să tacă atunci cînd e vorba de cel cu care au fost apropiați ani întregi.

Întrebarea are în ea ceva jegos, pentru că deontologii îi trimit lui Traian Băsescu e-mail-uri prin care-l somează să-și spună părerea despre Scandal, dar nu-l ating pe Prea Alesul de la Cotroceni nici cu zbenghiul unei întrebări. Din cîte știm, Klaus Iohannis e președintele CSAT. Desigur, ca președinte al Republicii, el își poate permite să tacă și să surîdă, pe post de tablou cu Natură moartă, dar ca șef al Serviciilor secrete ale României, e obligat să se pronunțe asupra unui Scandal mediatic creat în jurul directorului interimar al SRI. Mă întreb:

Ce atmosferă o fi în SRI în condițiile în care Președintele CSAT, cel de care depinde soarta lui Florian Coldea, tace  imperial?

Spre deosebire de deontologii care fac bezele ghilotinei numite DNA așa cum, pe vremuri, lelițele din Paris făceau bezele ghilotinei numite chiar Ghilotină, eu mă întreb De ce tace Traian Băsescu? în postura de om curios. Curios nu numai într-o enigmă omenească, dar și într-o enigmă de Istorie a României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca iscoditor al trecutului, pe mine mă interesează enigmele care încep să se contureze deja în legătură cu mandatul de zece ani ai lui Traian Băsescu. Indiferent de ce se va spune și se va scrie în perioada următoare – și sunt sigur că nu numai  de bine – Traian Băsescu a intrat în Istorie. Așa cum au intrat toți cei care în perioada cînd au condus țara au făcut ceva pentru Istorie. Bun sau rău, n-are importanță. În Istorie intri dacă ai făcut ceva istoric.

Printre multe alte enigme pe mine continuă să mă intrige cea despre reacția lui Traian Băsescu față de filajul de la Paris.

Vă reamintesc că în două interviuri consecutive – unul la B1 tv, pe 30 octombrie 2014, și celălalt la Realitatea tv, pe 31 ocotmbrie 2014 – Traian Băsescu a pus afacerea de la Paris pe seama unui Serviciu secret român și a anunțat c-a cerut SRI și SIE să realizeze o anchetă privind cele întîmplate.

Declara Traian Băsescu în interviul de la Realitatea tv, după ce fusese întrebat despre acuzațiile aduse Serviciilor în interviul din 30 octombrie 2014, de la B1tv:

„Traian Băsescu: Nu aş spune sfidare. Să ştiţi că eu ştiu atmosfera acum şi să nu credeţi că din declaraţia pe care am făcut-o ieri, voi discuta luni cu serviciile, asta înseamnă că nu am discutat ieri şi alaltăieri şi astăzi cu şefii celor două servicii.

Realizator: Aţi discutat?

Traian Băsescu: Da. Am discutat exact şi tema EADS, cu acel freelancer care a lansat-o prin Germania şi…

Realizator: Astăzi?

Traian Băsescu: Da. Şi tema urmăririi procurorului Bica şi a doamnei Elena Udrea şi a doamnei nu mai ştiu cum se numea.

Realizator: Topoliceanu.

Traian Băsescu: Topoliceanu. Sigur că da, pentru că cineva a făcut acest filaj. Suntem de acord amîndoi că nu este vorba de paparazzi. Paparazzi ar fi exploatat pozele…

Realizator: Atunci.

Traian Băsescu: … peste noapte. Le dădeau la Atac, la nu ştiu ce, se uitau, uite cum este îmbrăcată, Udrea este în trening, dar cu blană pe cap, doamna Bica este nu ştiu cum.

Realizator: Este prea mult negru. Erau comentariile de Cancan.

Traian Băsescu: Deci, ar fi fost, dacă erau paparazzi. Clar n-au fost paparazzi. Greu de explicat de ce facturile doamnei Bica s-au luat în februarie, iar facturile de la hotel ale doamnei Udrea s-au luat în septembrie, pe 29 septembrie, la opt luni distanţă, şapte luni şi am întrebat, iar problema mea este bun, dacă nu este filaj românesc, dacă nu este filaj al statului, la puterea pe care o aveţi îmi spuneţi, în cîteva zile, al cui este.

Realizator: Şi care a fost reacţia domnilor Predoiu şi domnilor Maior şi Coldea?

Traian Băsescu: Să caute.

Interviurile au fost acordate pe 30 octombrie 2014, și respectiv, 31 octombrie 2014. Traian Băsescu a mai fost președintele României pînă în 22 decembrie 2014. Altfel spus, a avut la dispoziție două luni pentru a primi rezultatele anchetei și,  evident, a lua măsuri.

Ce fel de măsuri?

Păi, judecînd după suspiciunea că un serviciu secret român a făcut filajul și a aranjat publicarea pozelor pe site-ul misterios, măsuri de demitere a celor din Servicii care au încălcat Legea punînd la cale filajul și publicarea pozelor.

Numărîndu-mă printre cei care iau în serios președinții de Republică, în numărul din 9 decembrie 2014 al Evenimentului zilei mă întrebam încă din titlul comentariului:

”Își va încheia Traian Băsescu mandatul fără a ne spune adevărul promis despre implicarea Serviciilor secrete în alegerile prezidențiale?”

În finalul unuia dintre interviuri, Traian Băsescu afirma în stilul care l-a făcut celebru, dar şi temut:

„Cine crede că m-am culcat acasă și aștept finalul de mandat se înșală.”

Comentam în 9 decembrie 2014 astfel afirmația lui Traian Băsescu:

„Au rămas mai puțin de două săptămîni pînă la plecarea de la Cotroceni.

Își va respecta Traian Băsescu angajamentul?

Angajamentul de a dezvălui românilor date și nume privind implicarea SRI și SIE în campania electorală, dar și de a relua mai mult decît necesara temă a Puterii tot mai mari deținute de Serviciile secrete în România care s-a despărțit de 25 de ani de Securitate.

Sau cumva s-a culcat și noi nu știm?!”

Rîndurile mele se bazau atît pe seriozitatea spuselor la un asemenea nivel (Traian Băsescu acuzase Serviciile în două intervenții publice), cît și pe credința în neînfricarea lui Traian Băsescu. Dacă află Adevărul, nu se lasă pînă nu ni-l spune și nu-l concretizează în decizii.

Pînă pe 20 decembrie 2014, cînd Traian Băsescu a ținut o conferință de presă dedicată bilanțului, n-am știut nimic despre rezultatele anchetelor ordonate. La conferința de presă, Dan Tapalagă de la Hotnews l-a întrebat pe președinte:

Acum două luni ați pus sub semnul întrebării credibilitatea serviciilor secrete, acuzînd implicarea în campania electorală. Ați cerut un raport. V-ați lămurit? S-au implicat? Ele au efectuat filajul sau altcineva? 

Răspunsul a fost acesta:

„Traian Basescu: Serviciile de informații s-au implicat prin dl Melescanu în campania electorală.

Era încă șef și alții strîngeau semnături.

Am vorbit de Meleșcanu, dar mă tem că reprezenta un serviciu, conducerea serviciului. 

Am spus că același domn Meleșcanu împreună cu premierul au promovat o HG care eluda CSAT, prin care s-a putut masca și a putut să îmi refuze dreptul la informația cerută despre foști ofițeri acoperiți. Asta e implicare clară.

În ce privește raportul pentru filajul efectuat, răspunsul e, da, am primit raportul și e strict secret.”

Ulterior, în interviul fatal cu Dan Andronic, George Maior a declarat că ancheta a scos SRI de sub orice bănuială, dar că rezultatele anchetei constituie secret de stat.

De remarcat:

1. Traian Băsescu reduce acum, la final de mandat, implicarea Serviciilor în campania electorală la candidatura lui Teodor Meleșcanu, fără a sufla un cuvînt despre implicarea SRI, acuzată în cele două interviuri.

2. Declară secret Raportul SRI despre rezultatele anchetei.

3. Recunoaște că numirea Alinei Bica a fost un eșec. La un moment dat, întrebat dacă printre eșecuri Intră și numirea doamnei Alina Bica?”, Traian Băsescu răspunde:

„Eșecuri cu oameni cred că pot face o carte, intră la lunga listă de oameni cu care am dat-o în bară, ce să fac?”

În cele două interviuri din octombrie 2014 îi lua apărarea Alinei Bica, acuzînd Serviciile că au filat-o la Paris.

La nici una dintre cele trei spovedanii de pînă acum Elena Udrea n-a adus amănunte despre Scandalul de la Paris. Întrebată de Dan Tapalagă, Elena Udrea a evitat un răspuns cît de cît satisfăcător.

De mirare:

1. Ar fi fost de așteptat ca Traian Băsescu să-i spună despre rezultatele anchetei, dat fiind că pînă la urmă pentru ea a cerut ancheta, susținînd că un candidat a fost filat de Servicii.

2. Elena Udrea e clientă veche a hotelului Le Bristol. Păi eu, dacă hotelul ar fi dat altcuiva decît mie o factură, mă duceam să-i iau la întrebări pe managerii hotelului. Ca să nu mai spun că intram la Operă (se poate vizita) pentru a vedea de unde am fost fotografiată pe cînd ieșeam din magazin. Avînd în vedere că Elena Udrea avea (acum nu mai are) amici patroni de presă, putea ruga pe unul dintre ei să trimită la Paris, pe banii ei, o echipă pentru a ancheta gazetărește  Afacerea. Potrivit răspunsului de la Hotnews, Elena Udrea n-a mai fost preocupată de cine i-a copt-o la Paris. N-a suflat o vorbă în interviu nici despre procesul pe care – după cum ne-a spus în octombrie 2014 – l-a intentat hotelului.

După asumarea de către Elena Udrea a ipostazei de Serviciu secret personal al lui Traian Băsescu, alternativă corectă – zice ea – la SRI și SIE, care îl dezinformau pe Traian Băsescu, ne întrebăm dacă nu cumva aserțiunile lui Traian Băsescu din cele două interviuri erau urmarea informațiilor primite de la Elena Udrea. Dacă ne amintim bine, mînia lui Traian Băsescu își avea izvorul în credința că filajul de la Paris fusese făcut de SRI. Președintele a anunțat atunci o anchetă pe care a comadandat-o SRI și SIE. Din sursele noastre știm că SRI i-ar fi fost greu să încadreze legal această dispoziție. Totuși, s-au găsit temeiurile legale și s-a făcut Ancheta. După ce i s-a prezentat rezultatul anchetei, Traian Băsescu a secretizat documentul și n-a mai scos o vorbă despre filajul de la Paris. Ba mai mult, după ce Alina Bica a fost săltată de pe stradă, Traian Băsescu a declarat, drept răspuns la întrebările presei, c-a greșit punînd-o pe Alina Bica.

Și avea dreptate.

Probabil că SRI l-a informat pe președinte în legătură cu Alina Bica. Probabil că, influențat de Serviciul Secret Personal condus de Elena Udrea, Traian Băsescu a ieșit cu un atac devastator la adresa Serviciilor pînă atunci lăudate și răslăudate. Ce i-a arătat SRI, mai precis Florian Coldea, șeful Operativului din SRI, dar și George Maior lui Traian Băsescu?

Dat fiind că Raportul e secret nu știu răspunsul.

Știm însă că după ce i s-au prezentat rezultatele anchetei, Traian Băsescu a tăcut în legătură cu hăiturea Elenei Udrea.

Și tace și acum.

Printre multe alte întrebări, ca iscoditor de enigme ale trecutului mai mult sau mai puțin depărtat, îmi permit să le pun pe următoarele, în speranța că cititorii Evenimentului zilei, mult mai ageri decît mine, le vor dibui răspunsul:

1. S-a lansat Traian Băsescu în atacurile la adresa Serviciilor bazat doar pe informațiile date de Elena Udrea în ipostaza de Sistem Secret alternativ?

2. Dacă da, ce a putut să-i arate ancheta SRI încît să renunțe la acuzații și să declare Raportul secret?

3. Cine avea dreptate? Elena Udrea sau Serviciile?

4. N-ar fi cazul, oare, ca Raportul să fie desecretizat?