ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce a fost salvat Dan Șova din ghearele Binomului SRI-DNA

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce a fost salvat Dan Șova din ghearele Binomului SRI-DNA

Cu scorul de 72 la 66, Senatul a respins cererea DNA de reținere și arestare preventivă a lui Dan Șova. Ceea ce numeam telenovela de aproape trei luni Dan Șova s-a încheiat într-un mod surprinzător pentru mine. Luînd în calcul pagubele de imagine pentru PSD, dar și pentru Senat, scriam într-un număr anterior al Evenimentului zilei că Dan Șova trebuie să demisioneze din Camera Superioară pentru a nu mai fi o povară pentru partid și Parlament, dar, mai ales, pentru a nu mai da muniție Diviziei Presă a Binomului SRI-DNA.

După anunțarea rezultatului, m-am apucat să urmăresc intervențiile în scris și oral ale politicienilor, dar mai ales ale jurnaliștilor. Mi-am zis că, la fel ca în cazul Mioriței, înțelepciunea colectivă va fi superioară bietei mele înțelepciuni individuale. Din lectura opiniunilor despre Salvarea lui Dan Șova - mi-am șoptit, nu am zis, să nu afle SRI ce gîndesc deja – voi reuși să descifrez enigma votului din Senat.

Am pierdut timpul zadarnic! Cu timpul cheltuit pentru a urmări reacțiile la votul din Senat, puteam face altceva, mult mai interesant și poate mult mai util, cum ar fi, de exemplu, să tai frunză la cîini, dat fiind că frunză e cu duiumul acum, în toiul verii, în timp ce cîiini tot mai puțini, acum, în toiul lichidării de către municipalitate.

Și fără să fi aruncat o privire asupra site-urilor și asupra șezătorilor tv din prime-time, aș fi aflat reacția politicienilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

A celor care au votat împotriva solicitării ar fi fost mai greu:

Tactica Partidelor din Coaliția de guvernămînt a fost de a nu comenta momentul, pentru a nu pune gaz pe foc.

Televiziunile Coaliției de guvernămînt – Antena 3 și România tv – au scos la bătaie arsenalul mediatic folosit în astfel de împrejurări:

Au ocolit cu dibăcie subiectul discutînd despre Traian Băsescu.

Ceilalți politicieni, închinați Sfîntului Mormînt care e Binomul SRI-DNA, au denunțat cu huiet votul din Senat. Pe Cătălin Predoiu și pe Mircea Geoană nu-i pun la socoteală. Dosarele lor de la DNA au ieșit un pic din sertare, cît e nevoie ca respectivii să se scape pe ei ori de cîte ori aud huruit de mașină.

Monica Macovei, președinta unui partid cu nume de linie de metrou, a fost consecventă programului ei de viață și activitate:

Să facem din România o școală de corecție exemplară!

Votul din Senat a fost văzut de ea ca un nou moment prin care România va fi pusă în genunchi la colțul clasei și lovită peste palmă cu nuiaua de către diriginții de la Bruxelles. Alina Gorghiu, feblețea lui Klaus Iohannis, dar și generalilor din Sistem, morți după ochelariste, s-a grăbit să ceară, a mia oară în ultima săptămînă, demisia lui Victor Ponta.  

Traian Băsescu aflat între ciocanul Binomului și nicovala propriei libertăți, a scăldat-o.

Politicienii parcă ar mai fi de înțeles.

Dar jurnaliștii?

De la aceștia ar fi fost de așteptat să aflăm amănunte de culise, ipoteze seducătoare, concluzii neașteptate.

N-am aflat nimic.

Toate comentariile s-au definit prin două note tipice presei noastre tot mai doritoare de singurul venit sigur din România lui 2015 - solda:

1. Huiduirea Senatului cu înjurături deja banalizate: cuib de borfași, adunătură de penali, scut al hoților.

2. Tragerea Sirenei lui Roaită: Marțea neagră!, Primăvara neagră! Justiția în pericol!, Să facem zid în jurul Liviei Stanciu!, Parteneriatul cu SUA în pericol! Vine Restaurația!

3. Preferința - explicabilă prin trecerea presei în proprietatea Serviciilor secrete -  pentru limbajul de Unitate militară: Baricade, asalt, redută, apărare, atac, contraatac, metereze.

În absența ajutorului pe care ar fi trebuit să-l primesc de la gîndirea colectivă, încerc de unul singur să găsesc explicațiile votului din Senat.

Indiscutabil, el a rezultat din întîlnirea a doi factori:

1. Interesul ieșit din comun al lui Victor Ponta pentru salvarea lui Dan Șova.

2. Solidaritatea Senatorilor în fața asaltului anticonstituțional al Binomului SRI-DNA.

Votul din Senat ne-a convins, dacă mai era nevoie de așa ceva, că în materie de salvare a parlamentarilor PSD de la arestare preventivă, Victor Ponta poate face minuni. Cu o singură condiție: să aibă interes în salvarea respectivului. De data asta, Victor Ponta a avut un interes vital:

a) A intuit că arestarea lui Dan Șova face parte din planul PNL de a răsturna guvernul prin intermediul Binomului SRI-DNA. De altfel, moliciunea PNL în materie de Opoziție și somnolența lui Klaus Iohannis își au explicația în faptul că Binomul SRI-DNA, sprijinit de ÎCCJ, cel care l-a făcut președinte pe cel mai prost candidat din istoria modernă a României, a garantat aducerea la Putere a Găștii lui Vasile Blaga prin decimarea PSD.

b) A vrut să dea un semnal că în PSD, cînd vine vorba de oameni din cercul său, aceștia pot paria pe sprijinul necondiționat al premierului și al șefului de partid.

c) A vrut să de una peste bot Binomului, conștient că tot ce se întîmplă acum în Gubernia România nu e luptă împotriva corupției, ci răfuială mafiotă, una dintre cele mai crunte din istoria modernă a României. Specificul nostru de mămăligari face ca răfuiala să se facă prin intermediul Statului, și nu al ucigașului plătit. Glonțului din alte țări îi țin locul la noi cătușele.

Doar cine nu cunoaște cît de cît viața poate să creadă că senatorii sînt dezbinați crucial în toate chestiunile. Da, în multe probleme, senatorii sînt dezbinați. În unele, care țin de supraviețuire, sînt însă uniți.

Solicitarea de arestare preventivă în cazul Dan Șova a fost o provocare din partea Binomului SRI-DNA. Ceva asemănător arestării preventive pentru șase luni a Marianei Rarinca. La fel ca în cazul noii Tovarășe Elena Ceaușescu, numita Livia Stanciu, Binomul SRI-DNA a cerut arestarea preventivă a lui Dan Șova de-al dracului, ca să-și arate mușchii. Apostolii contracost din presă ai Binomului au trecut cu vederea, în chip diversionist, faptul că solicitarea nu viza trimiterea în judecată ci arestarea preventivă, cerută hodoronc-tronc după 8 ani de la comiterea faptei.

De ce a făcut-o Binomul?

Din motive care n-au nici o legătură cu Justiția, nici măcar cu Justiția din Burundi:

1. A vrut să mai dea o lovitură Coaliției de guvernare pentru a aduce la putere Gașca lui Vasile Blaga.

2. A vrut să-și arate mușchii. Nu întîmplător, încălcînd normele bunului-simț, dar și normele democratice, la ordinele Codruței Kovesi, DNA a somat Senatul să-i dea nu știu ce documente, adresîndu-se direct, și nu prin intermediul Ministerului Justiției. Senatorii au sesizat miza uriașă a Cazului Dan Șova. Dacă Senatul cedează, următoarea mișcare va fi pătrunderea în Senat a Codruței Kovesi cu pistolul în mînă, asemenea Anei Ipătescu în 1848.

3. A profitat de momentul de cumpănă reprezentat de cazul Rarinca. Un moment dezvăluit de aruncarea în joc de către Binom și a ofițerilor adînc conspirați din presă, societate civilă și Justiție.

A cîștigat Senatul?

Nu cred:

Numai cine nu știe demența instituțiilor de forță (să nu uităm că-n America Latină sergenții majori au dat lovituri de stat înlăturînd președinți!) ar putea crede că bătălia a fost tranșată în favoarea Senatului.

Cîtă vreme Binomul a primit mînă liberă de la Puterea Protectoare să-și facă de cap în colonia de peste mări și țări, vom avea în continuare spectacolul răfuielilor mafiote prin intermediul Justiției obligate pe zi ce trece să se prostitueze pentru a supraviețui.