România, lăsată aproape singură în fața Rusiei! Germanii și francezii refuză să ne ajute

România, lăsată aproape singură în fața Rusiei! Germanii și francezii refuză să ne ajute

În preajma summit-ului NATO de la Londra, unul dintre cele mai tensionate din istorie, YouGov a  realizat un sondaj în ceea ce privește activarea Articolului 5 în cazul unei agresiuni millitare a Rusiei împotriva unui stat membru NATO.

Surprinzător pentru unii, simularea realizată arată că de exemplu, în cazul României germanii, într-un număr majoritar, nu ar fi de acord ca țara lor să intre într-un război în favoarea noastră.

Aceeași opinie este împărtășită și de francezi.

Partea bună a studiului e că britanicii și americanii consideră că statele lor ar trebui să intre în război în cazul unei agresiuni împotriva României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un caz interesant îl reprezintă Turcia care a generat numeroase crize în sânul NATO după apropierea de Rusia și achiziționarea sistemelor rusești de rachetă S-400. Dacă britanicii au părerile împărțite în ceea ce privește ajutorul acordat Turciei în caz de agresiune, americanii ar fi de acord cu intrarea într-un război în cazul unui atac împotriva Turciei, cu toate tensiunile dintre Washington și Ankara din ultimul timp.

Sondajul YouGov a fost realizat în țări cu rol important în NATO.

În ceea ce privește încrederea în Alianță, față de 2017 când aproape trei sferturi dintre britanici, mai exact 73%, aveau o atitudine pozitivă față de apartenența la NATO, procentul a scăzut la 59%.

În Germania sprijinul pentru NATO a scăzut de la 68% la 54% iar în Franța de la 54% la 39%. Țările nordice Danemarca și Norvegia au înregistrat scăderi de la 80% la 70%, respectiv 75% la 66%.

De subliniat faptul că această scădere a sprijinului față de NATO nu este însoțită de o atitudine negativă împotriva Alianței ci mai degrabă de o atitudine de indiferență, scrie Defence România.