România își asumă Declarația G7, grupul celor mai dezvoltate state din punct de vedere economic, tehnologic și militar, cu privire la susținerea Ucrainei. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe de la București, Luminița Odobescu într-o discuție telefonică cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken. Cei doi au abordat și alte teme de interes, între care decizia Rusiei de a suspenda acordul cerealelor.
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu și secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, au purtat o conversație telefonică în care au fost atinse mai multe subiecte. Cu acest prilej, şefa diplomaţiei române a informat asupra deciziei României de a se alătura Declaraţiei G7 în sprijinul Ucrainei. Documentul a fost prezentat în marja Summit-ului NATO de la Vilnius, după cum a transmis MAE, într-un comunicat de presă.
Ţările G7 s-au angajat, pe 12 iulie, în marja Summitului NATO, să acorde sprijin militar „pe termen lung” Ucrainei pentru a susține lupta pe care o duce împotriva Rusiei, dar și pentru a descuraja orice alte atacuri viitoare, împotriva statului vecin, a informat, la acel moment, AFP.
„Vom lucra împreună cu Ucraina la angajamente de securitate specifice şi bilaterale pe termen lung, pentru a garanta o forţă durabilă capabilă să apere Ucraina astăzi şi să descurajeze orice agresiune rusă pe viitor”, se arată în declarația comună a membrilor G7 - SUA, Regatul Unit, Franţa, Canada, Germania, Italia, Japonia.
Statele G 7 au subliniat că intenționează să furnizeze Ucrainei asistență rapidă și susținută de materiale și echipamente militare moderne, dar și asistență economică, în cazul unui viitor atac al Rusiei.
În caz de viitor atac armat al Rusiei (...), avem intenţia (...) să furnizăm Ucrainei o asistenţă rapidă şi susţinută în materie de securitate, echipamente militare moderne în domeniile terestru, maritim şi aerian, precum şi o asistenţă economică pentru a impune costuri economice şi de alt tip Rusiei”, se mai menţionează în documentul redactat în marja summitului NATO de la Vilnius.
Alte subiecte abordate în discuție
Un alt subiect abordat de cei doi oficiali a fost legat de evoluțiile din Marea Neagră. România și Statele Unite sunt interesate de o soluție pentru a rezolva criza provocată de decizia Rusiei de a suspenda acordul privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră. De asemenea, ministrul afacerilor externe român şi secretarul de stat al SUA au condamnat atacurile recente armatei ruse asupra civililor şi a infrastructurii fluviale şi maritime, precum şi modul cinic în care Moscova afectează securitatea alimentară globală.
Luminița Odobescu și Antony Blinken au stabilit că cele două state se vor coordona direct, în plan bilateral şi euroatlantic, precum şi cu ceilalți parteneri, în vederea continuării sprijinului pentru Ucraina pe termen lung.
Ministrul de Externe Luminiţa Odobescu a prezentat măsurile adoptate de România și pe cele avute în vedere pe termen scurt și mediu menite să sprijine capacitatea de tranzit pentru produsele agricole din Ucraina. Oficialul român a pledat pentru continuarea susținerii consistente și consolidarea rezilienţei Republicii Moldova.
Tot în marja acestei discuții, ministrul român a reluat subiectul legat de accederea la programul Visa Waiver și de interesul pe care România îl acordă acestui demers. În vreme ce omologul american a făcut referire la „angajamentul SUA de sprijin în vederea atingerii acestui obiectiv comun”, arată MAE.