Evenimentul Zilei > Actualitate > România, în stare de șoc. Fata unui om de afaceri, găsită moartă în casă. „Era mumificată”
România, în stare de șoc. Fata unui om de afaceri, găsită moartă în casă. „Era mumificată”

România, în stare de șoc. Fata unui om de afaceri, găsită moartă în casă. „Era mumificată”

Ioana Mureșan, fata unui cunoscut om de afaceri din Cluj-Napoca a fost găsită moartă în locuinţa proprie. Tânăra avea 26 de ani şi locuia singură într-un apartament din oraş

În momentul în care poliţiştii au intrat în locuinţa fetei au descoperit cadavrul aflat în stare de putrefacţi al acesteia.

Conform anchetatorilor, relația fetei cu părinții era una distantă, chiar dacă aceștia ar fi încercat să o ajute în repetate rânduri.

„Situația era scăpată de sub control”, au transmis cei care anchetează acest deces. Există și varianta ca fata să fi murit în urma unei supradoze de stupefiante, însă adevărul va ieși la iveală după încheierea anchetei.

„Tânăra de 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca a fost găsită decedată în locuință. Nu există suspiciuni, în cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa. Cadavrul a fost ridicat de IML în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj care au fost chemați de urgență la locuința fetei pentru a efectua primele cercetări în aceast caz.

„Era moartă de un timp bun. Corpul ei era în stare avansată de putrefacție. Din cauza timpului lung în care a stat cadavrul în apartament a început să se usuce, era mumificată. Nu e o scenă pe care o vezi foarte des și nu e ușor să faci cercetări într-un mediu atât de ostil. Fata era cunoscută, băga de toate. Din câte am înțeles situația le era scăpată de sub control inclusiv părinților care au încercat să o ajute”, au spus anchetatorii, potrivit cancan.ro

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: