Președintele PNL Ludovic Orban i-a solicitat luni premierului Viorica Dăncilă să îl demită de urgenţă pe preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu.
Mai mult, Orban a susținut în cadrul unei declarații de presă că Dăncilă ar trebui să o demită şi pe Sorina Pintea din funcţia de Ministru al Sănătăţii.
„Țara arde și Vasilica Viorica Dăncilă se visează președinte, în timp ce se profilează un dezastru bugetar, se profilează o criză de o gravitate extremă în ceea ce privește funcționarea autorităților locale, în timp ce românii nu mai pot să utilizeze cardurile de sănătate de 22 de zile consecutiv, iar sistemul de sănătate nu poate să furnizeze, în condiții normale, serviciile de asistență sanitară către cetățenii români. Situația este extrem de gravă și din acest motiv trebuie luate decizii.
Îi solicităm Premierului Dăncilă să-l demită de urgență pe președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, pe domnul Vulcănescu. Nu poate să ceară public demisia pentru că atât numirea cât și demiterea președintelui Casei de Asigurări sunt făcute de prim-ministru și readuc aminte pe această cale că domnul Vulcănescu este în pixul domniei sale, cum le place să zică pesediștilor și dacă premierul nu semnează decizia de demitere, înseamnă că este de acord cu gravele disfuncționalități din sistemul de sănătate, care sunt provocate de incompetența acestui președinte al Casei de Sănătate.
Cred că și pe doamna Pintea ar trebui să o trimită înapoi la Baia Mare, după declarațiile domniei sale, că nu poate să ia o decizie legată de demiterea președintelui Casei de Sănătate în condițiile evidente în care sistemul de sănătate este pus în paranteze”, a declarat Orban.
Liderul PNL s-a referit și la situația dezastroasă de la nivelul administrațiilor publice locale.
„Pot să vă spun că România se află într-o situație extrem de gravă, riscăm să pierdem sute de milioane de euro din cauză că autoritățile locale nu mai au resursele financiare pentru a asigura cofinanțarea proiectelor de investiție, care sunt finanțate din fonduri europene, că în România riscăm ca sute de localități, de primării să intre în incapacitatea de plată.
La ora actuală există primării, iar numărul acestor primării va crește și în luna august și în luna septembrie, în care nu mai există resurse financiare să se plătească integral salariile angajaților, cheltuielile de funcționare a localităților, plata indemnizațiilor către persoanele cu dizabilități, plata salariilor asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități și o serie de alte cheltuieli curente extrem de necesare”, a conchis Ludovic Orban.