România, în pragul crizei economice. Previziunile sumbre ale specialiștilor

România, în pragul crizei economice. Previziunile sumbre ale specialiștilor

Creșterea economică a României este mai degrabă un miraj. Criza se apropie cu pași repezi, ne arată o amplă cercetare realizată în acest an, care are la bază opiniile oamenilor de afaceri, din 450 de companii.

Potrivit „Barometrului privind starea economiei" - ediția 2019, realizat de compania de consultanță Frames, accentuarea inflației, perspectivele deprecierii monedei naționale și extinderea blocajului financiar sunt principalele semnale de alarmă pentru economia României.

Economia a continuat să crească susținut, cu 5% în prima jumătate a acestui an, potrivit Institutului Național de Statistică, dar în semestru al doilea, majoritatea oamenilor de afaceri estimează o reducere la 3,5-4%.

Creșterea economică bazată pe consum, o sabie cu două tăișuri

„Evoluția economică stimulată de consum a adus un plus în buzunarele românilor, însă a determinat accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. Tot mai mulți investitori văd în realitatea economică din România fotografia perioadei dinainte de criza economică, atunci când, la fel ca acum, economia 'duduia' în statistici însă, în realitate, era puternic nesustenabilă (...) Suntem ca într-un roller-coaster în care ne aflăm tot mai aproape de vârf și va urma, inevitabil, coborârea", a declarat consultantul economic Adrian Negrescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deprecierea leului în raport cu euro este un alt indicator care reflectă starea economiei. Dacă la finalul anului trecut cei mai mulți oameni de afaceri prognozau cursul în jurul de 4,7 lei/euro, pentru a doua jumătate a anului, aceștia se așteaptă ca euro să sară de 4,8 lei.