România, împânzită de forțe de ordine în timpul sărbătorilor de Paște

România, împânzită de forțe de ordine în timpul sărbătorilor de Paște

Peste 36.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri ale MAI, precum și polițiști locali și militari din cadrul MApN, vor acționa, zilnic, în intervalul 17-20 aprilie, pentru a asigura respectarea măsurilor din ordonanțele militare, precum și pentru combaterea infracțiunilor și asigurarea intervențiilor în alte situații care ar pune în pericol siguranța românilor

În fiecare zi, vor fi la datorie peste 14.000 de polițiști,​ una dintre misiunile principale fiind intensificarea măsurilor de monitorizare și control ale traficului rutier și verificarea respectării condițiilor de deplasare a persoanelor. De asemenea, vor fi desfășurate acțiuni care au ca scop combaterea faptelor ce pot pune în pericol sănătatea populației cu accent pe comercializarea de produse specifice Sărbătorilor Pascale.

În plus, echipajele de Poliție, în colaborare cu celelalte autorități competente, au în atenție prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic și a tuturor infracțiunilor de drept comun, prin mijloace de prevenire, cât și prin acțiuni de combatere și anihilare.

În contextul măsurilor dispuse pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, dar și pentru misiunile cotidiene de asigurare a ordinii publice, sunt mobilizați în medie, zilnic, aproximativ 7.000 de jandarmi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Peste 1.200 de jandarmi vor verifica zilnic parcurile și alte zone de agrement pentru a se asigura că restricțiile de deplasare a persoanelor, dispuse prin ordonanțele militare, sunt respectate.​ ​

Totodată, aproximativ 4.000 de polițiști locali și 1.500 de militari din cadrul MApN vor acționa zilnic în sistem integrat în dispozitivele realizate de MAI.

Peste 5.000 de pompieri sunt pregătiți zilnic pentru executarea misiunilor specifice. Salvatorii asigură misiunile de răspuns cu peste 3.400 mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate.