România, pusă să gestioneze la Strasbourg regulile de îngheţare a plăţilor UE către ţările care pun în pericol statul de drept

În această sesiune, când România va prezida Consiliul European, una dintre cele mai importante teme de dezbatere este legată de regulile de înghețare a plăților făcute de UE către țările partenere care subminează statul de drept. Europarlamentarii au în vedere acţiuni precum intervenţia în instanţele judecătoreşti sau lipsa măsurilor împotriva fraudei şi a corupţiei. Discuțiile pe această temă debutează azi (miercuri, 16 ianuarie) și continuă și mâine, când va urma și votul în plen.

Proiectul de lege prevede şi creşterea finanţării pentru Programul drepturilor şi valorilor în perioada 2021-2027, până la 1,834 miliarde de euro, aproape triplu faţă de suma propusă de Comisia Europeană, 642 milioane de euro. Această finanţare ar merge spre promovarea democraţiei, a statului de drept şi a drepturilor fundamentale în întreaga Uniune Europeană, inclusiv pentru acordarea unui sprijin financiar organizaţiilor societăţii civile care lucrează în aceste domenii, informează Agerpres. Comisia Europeană ar putea sugera măsuri de la reducere a pre-finanţării până la suspendarea plăţilor UE, dacă descoperă deficiențe majore legate de statul de drept. Deşi sprijină în linii mari propunerea Comisiei, eurodeputaţii din comisiile de Buget şi Control bugetar au adăugat garanţii pentru a se asigura că guvernele vor face plăţi în continuare beneficiarilor finali, cum ar fi cercetătorii sau organizaţiile societăţii civile, chiar dacă finanţarea UE este suspendată.

Programul de astăzi mai cuprinde următoarele activități: @  Eurodeputaţii vor avea un dialog despre viitorul Europei cu premierul spaniol Pedro Sanchez şi şeful executivului comunitar Jean-Claude Juncker. Î @ Se va dezbate situaţia procesul de ieşire a Marii Britanii din UE, la o zi după votul Camerei Comunelor de pe 15 ianuarie privind acordul de Brexit, convenit de premierul Theresa May cu liderii UE. @ Eurodeputaţii vor vota azi un nou program de investiţii al UE, care îşi propune să ducă la mobilizarea a aproape 700 de miliarde de euro în perioada de finanţare 2021-2027 pentru a stimula creşterea şi apariţia de noi locuri de muncă.

@ Ceremonie la PE care va marca împlinirea a 20 de ani de existenţă a monedei euro,  @ Eurodeputaţii vor dezbate şi vota un plan pentru creşterea încrederii în procedura de aprobare a UE pentru pesticide. Raportul comisiei speciale pentru pesticide prevede că publicul trebuie să aibă acces la toate datele şi informaţiile prezente în solicitările de autorizare.