România, fruntaşă la cancerul de col uterin

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Spitalul de Boli Infecţioase din Piteşti, că în România se înregistrează cel mai ridicat număr de cazuri de cancer de col uterin din Europa.

"Starea de sănătate a populaţiei din România nu este cea mai buna la nivel european. Suntem campioni, pot spune aşa, la anumite patologii. Din păcate, la cancerul de col uterin suntem de departe ţara cu cele mai multe cazuri în Europa, la fel şi la cancerul la sân" a declarat Bazac, citat de Mediafax.

Aflat la Piteşti, ministrul s-a întâlnit cu conducerile DSP Argeş, Consiliului Judeţean, a vizitat Spitalul de Boli Infecţioase, precum şi Centrul de Diagnostic din Piteşti. Nu avem gripă porcină

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, ministrul Sănătăţii a asigurat că în ţara noastră nu există nicio persoană infectată cu virusul gripei porcine (H1N1), dar că starea de alertă trebuie menţinută, întrucât pericolul nu a trecut.

Făcând referire la situaţia cetăţeanului american suspectat că ar fi fost infectat cu virusul gripei porcine, Bazac a declarat că rezultatele analizelor acestuia au ieşit negative.

"Persoana respectivă a venit din SUA la Cluj, în data de 1 mai, iar la Bucureşti a sosit în 7 mai. Ieri, 8 mai, s-a internat de urgenţă în Spitalul Universitar Bucureşti, cu febră mare, 39 de grade, cu simptom digestiv şi tuse. Întrunea întru totul definiţia de caz de suspect cu virusul A/H1N1. În urma consultului, patologia chirurgicală a fost exclusă şi ieri seară a fost transferat de urgenţă la Spitalul de Boli Infecţioase «Matei Balş», unde i s-au recoltat probe care astăzi de dimineaţă (sâmbătă, n.r.) au fost investigate la Institutul Cantacuzino. Din fericire, rezultatul a fost negativ. Astăzi în România nu avem niciun caz de îmbolnăvire şi nici măcar suspicionat", a afirmat ministrul Sănătăţii.