România a rămas doar cu o finală interzisă

România a rămas doar cu o finală interzisă

Înfrângerea suferită în fața Franței, în semifinalele Fed Cup, le-a umplut ochii de lacrimi componentelor naționalei

O cruntă deziluzie. Asta a trăit România, după două zile epuizante emoțional. Naționala de Fed Cup a ratat calificarea în finala competiției, după ce a fost învinsă de reprezentativa Franței, scor 2-3. Sala din Rouen a fost scena unor bătălii formidabile, care vor rămâne în istoria sportului românesc. Simona Halep a fost motorul, carburantul, dar și cureaua de transmisie a mecanismului naționalei. Duminică, sportiva din Constanța a bătătorit zgura timp de 5 ore și 39 de minute și a înfăptuit minuni cu racheta. Mai întâi, și-a adus echipa în avantaj, după ce a trecut de Caroline Garcia, scor 6-7(8), 6-3, 6-4.

Meciul de dublu a făcut diferența

Apoi, a făcut echipă alături de Monica Niculescu, în meciul de dubul, jucat contra perechii Caroline Garcia / Kristina Mladenovici. „Tricolorele” au început entuziasmant, au câștigat primul set, scor 7-5, dar le-au pierdut pe celelalte două, scor 3-6, 4-6.

Ne puteți urmări și pe Google News

Simona, Monica, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu și Raluca Olaru au părăsit arena în lacrimi. Franța a ajuns în finală și va lupta pentru trofeu împotriva reprezentativei Australiei. „Nu e bine deloc piciorul meu, dar asta contează cel mai puțin. Tot ce pot spune e doar că sunt foarte dezamăgită că nu am putut să îmi ajut echipa. Era un punct pe care trebuia să îl iau. Ce putem spune? Îi mulțumim Simonei pentru dăruirea ei”, a declarat Irina Begu, la final, cu lacrimi în ochi. Ea a avut șansa de-a închide întâlnirea, dar a fost învinsă de Pauline Parmentie, scor 3-6, 6-2, 2-6. Deși au jucat în deplasare, româncele au avut alături o galerie care le-a încurajat frenetic. Suporterii, veniți din țară sau din Franța, au ținut piept fanilor gazdă.

„Publicul românesc a fost fantastic”

Prestația românilor se reflectă cel mai bine în declarația făcută de Caroline Garcia. „Nu ne-am simţit acasă, publicul românesc a fost fantastic. Cred că s-a trăit din plin şi de acasă, dar pe teren ne-am păstrat concentrarea. Toată lumea a adus puncte. Suntem fericite şi mândre”, a afirmat sportiva din Franța, pentru Telekom Sport. „Cu aşa public este greu să renunţi şi să pierzi, le mulţumesc foarte mult pentru că au venit şi pot să spun că au dominat sala”, a declarat și Simona Halep, după victoria obținută în fața Kristinei Mladenovici, scor 6-3, 6-1.

 

Atac la Federație

Fostul tenisman Victor Hănescu a lansat un atac către oficialii Federației, pe care i-a acuzat că nu se implică în dezvoltarea „Sportului Alb”. „Mi se pare că se face prea puţin. Nu sunt sprijiniţi oamenii care vor să facă performanţă, nu sunt aduşi oameni de valoare la Federaţie, iar oamenii de valoare nici nu se duc acolo. Nu se vor oameni de valoare, ci oameni care să intre acolo şi să facă un joc pe care îl vedem cu toţii, hai să aplaudăm, ce bine e. Mai mult nu se face, nu văd nimic, nu văd proiecte, nu văd susţinere, nu văd idei, specialişti care să vină să ne înveţe. Chinezii plătesc şi îşi aduc cei mai buni oameni din Europa să ne înveţe, nu suntem noi ăia care le ştim pe toate”, a spus Hănescu la Digi Sport.