România plăteşte despăgubiri de 8 milioane de euro la CEDO

România plăteşte despăgubiri de 8 milioane de euro la CEDO

Sumele achitate de România ca urmare a hotărârilor CEDO depăşesc 8 milioane de euro, a declarat directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Marian Dobrică.

„De la un număr de opt cauze soluţionate de CEDO în 2008, avem după zece ani aproape 1.000 de hotărâri de condamnare. Sumele achitate de România ca urmare a hotărârilor CEDO au totalizat 8.283.211 euro. Dacă în anul 2008 statul român a plătit 32.350 de euro despăgubiri pentru condiţiile din penitenciare, la nivelul anului 2018 acestea au atins 3.232.000 de euro.

Aceste hotărâri pronunţate pe parcursul anului 2018 şi sumele achitate pe parcursul aceluiaşi an se referă în principal la aspecte care vizează condiţiile de detenţie existente în penitenciarele româneşti în perioada anilor 2010-2014”, a afirmat Dobrică, cu prilejul prezentării raportului de activitate al ANP pe 2018. Directorul ANP a menţionat că, în perioada 2008-2018, numărul locurilor noi de deţinere ori al celor modernizate a ajuns la 5.546. “Pentru un număr de 429 de locuri de deţinere lucrările de executare sunt în plină desfăşurare, estimăm că vor putea fi finalizate până la finalului anului 2019”, a spus mai spus Dobrică.

 

Ne puteți urmări și pe Google News