În aprilie 2012, aniversăm 8 ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică, cea mai bună investiţie în securitate pe care ţara noastră a făcut-o în ultimii 60 de ani. Pe acest fond, unul dintre obiectivele noastre prioritare îl constituie valorificarea la maximum a acestui statut, printr-o contribuţie importantă la evoluţia NATO.
Alături de ceilalţi aliaţi, vom continua să investim capital politic, militar, uman şi economic pentru a menţine Alianţa puternică şi coezivă. Suntem o ţară europeană cu vocaţie transatlantică, un Aliat activ, care promovează consecvent libertatea, democraţia şi prosperitatea în spaţiul euro-atlantic. Prin conduită şi angajament, am furnizat şi furnizăm valoare adăugată la solidaritatea, forţa şi unitatea NATO.
Obiectivul nostru major este de a consolida profilul şi eficienţa NATO, ca element fundamental al arhitecturii euro-atlantice de securitate. Alianţa constituie principalul furnizor de garanţii de securitate pentru România şi principalul cadru de dialog şi cooperare transatlantică în domeniul securităţii. Totodată, NATO rămâne un actor politic major în vecinătatea imediată a României, exercitând o influenţă stabilizatoare. Alături de alte organizaţii, Alianţa are un rol deosebit în susţinerea stabilităţii şi a proceselor de reformă din areale complexe precum Balcanii de Vest, Europa de Est, regiunea extinsă a Mării Negre.
Susţinem în continuare necesitatea unei legături transatlantice puternice, care să permită unitatea de acţiune pe ambele maluri ale Atlanticului, securitatea europeană fiind indisolubil legată de cea a Americii de Nord. Instalarea preconizată pe teritoriul României a sistemului american de apărare anti-rachetă, ce va fi integrat în programul NATO, nu reprezintă decât o expresie concretă a relaţiei transatlantice puternice care continuă să fie esenţa Alianţei Nord-Atlantice.
În 2008, România a avut onoarea de a fi gazda unui Summit NATO, cel mai mare din istoria Alianţei. Cu aproximativ 6.500 de participanţi din 26 de state membre, 23 de state partenere, cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi ai statelor contributoare la operaţiunea NATO în Afganistan, reuniunea la vârf de la Bucureşti a constituit un reper important în dezvoltarea Alianţei. Statutul de ţară-gazdă a reprezentat o recunoaştere a prestigiului pe care România l-a dobândit datorită angajamentului constant faţă de obiectivele, valorile şi misiunile NATO.
Ca urmare a globalizării ameninţărilor de securitate şi deplasării ponderii acestora spre riscurile asimetrice, Alianţa Nord-Atlantică a trebuit să se adapteze constant. România a adus o contribuţie substanţială de viziune modernă la crearea noului Concept Strategic al NATO, adoptat cu prilejul Summit-ului de la Lisabona, care defineşte noul mediu de securitate ca o fuziune între ameninţările convenţionale şi noile categorii de provocări şi ameninţări la adresa Alianţei: terorism, insecuritate energetică sau insecuritate cibernetică.
Ţara noastră susţine în mod constant activitatea de dezvoltare a unei capacităţi de apărare antirachetă a NATO, care să asigure acoperirea completă a populaţiei, teritoriului şi forţelor Aliate. În acest domeniu, România şi-a dobândit un rol pivotal prin încheierea Acordului bilateral cu SUA din septembrie 2011, baza de la Deveselu urmând să devină o parte integrantă a sistemului NATO de apărare antirachetă şi, astfel, încă o contribuţie românească de fond la arhitectura transatlantică.
Operaţiunea ISAF din Afganistan a ajuns cea mai amplă şi complexă misiune a Alianţei Nord-Atlantice, care include în prezent 50 de contributori. Procesul de tranziţie a început în Afganistan, înregistrându-se deja progrese. Tot mai multe provincii sunt predate autorităţilor afgane, a căror capacitate de auto-guvernare şi de promovare a securităţii creşte de la o zi la alta. Preluarea controlului securităţii întregii ţări nu va fi o sarcină uşoară, însă, împreună cu partenerii internaţionali, suntem decişi să sprijinim Afganistanul şi după finalizarea tranziţiei.
Succesul misiunii în aliate în Libia din 2011 se datorează atât eforturilor aliate, cât şi sprijinului regional, dovedind capacitatea NATO de a coopera eficient cu parteneri din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu.
În viziunea României, dezvoltarea unui parteneriat strategic NATO-UE poate aduce o valoare adăugată în special în zonele aflate în vecinătatea celor două organizaţii, precum Balcanii de Vest şi Regiunea Extinsă a Mării Negre, dar şi în temele de "graniţă" în care ambele organizaţii sunt interesate – securitatea energetică şi cea cibernetică, sau privind abordările moderne similare propuse de conceptul NATO de Smart Defence şi cel UE de Pooling and Sharing.
Există aşteptări ridicate în ceea ce priveşte rezultatele care vor putea fi obţinute la Summit-ul NATO de la Chicago. Dacă la Lisabona, în noiembrie 2010, am reuşit să asigurăm o viziune strategică pentru Alianţă, este acum momentul să evaluăm caracterul eficient şi funcţional al punerii în practică a deciziilor adoptate acum aproape doi ani.
Pe lângă reiterarea importanţei legăturii transatlantice şi solidarităţii aliate, România mai aşteaptă de la Summit-ul NATO din luna mai 2012 rezultate precum declararea capabilităţii interimare a NATO în domeniul apărării antirachetă; confirmarea unui proces ireversibil şi solid de tranziţie a autorităţii către guvernul afgan; concretizarea primelor proiecte din iniţiativa Smart Defence, lansată de Secretarul General al NATO; prezentarea unei viziuni solidare şi coerente a aliaţilor referitoare la capabilităţile de care NATO are nevoie pentru a răspunde provocărilor actuale şi viitoare. Postura NATO trebuie să rămână credibilă şi eficientă.
România va promova ca şi până acum relaţiile de parteneriat. Vom arăta că atenţia Alianţei trebuie îndreptată atât spre partenerii mediteraneeni, cât şi asupra ţărilor din Balcanii de Vest şi din vecinătatea estică a NATO şi regiunea Mării Negre. Zona extinsă a Mării Negre rămâne o regiune caracterizată de evoluţii complexe, care prezintă atât riscuri de securitate, cât şi oportunităţi. Eforturile noastre trebuie să conducă la minimizarea riscurilor şi maximizarea oportunităţilor. Fiind în vecinătatea imediată a NATO, este absolut natural ca regiunea să beneficieze de o atenţie sporită din partea Alianţei.
România va continua să fie un partener de încredere, un contributor net la securitatea spaţiului euro-atlantic, un promotor al solidarităţii aliate, indiferent de circumstanţe. Va susţine consolidarea rolului NATO în lume şi va promova valorile aliate la frontiera de Est a Alianţei, care este frontiera României cu un spaţiu ale cărui stabilitate şi prosperitate sunt în interesul direct şi imediat al ţării noastre.