Petre P. Carp (1837-1919) a fost una din personalitățile marcante ale societății antebelice.

Răzeș vasluian, cu atestare documentară din secolul al XVII-lea, dar și cu aspirații princiare, mărturisite de blazonul ce îi împodobea trăsura, P.P. Carp și-a facut studiile în Germania și a rămas toată viața ancorat de spiritul prusian.

Așa cum nota și istoricul Georgeta Filitti, P.P. Carp în Parlament a ramas un original. Își rostea discursurile plimbându-se prin fața tribunei și sorbind din când în când ceai cu rom din paharul avut totdeauna la îndemână.

Poreclit ironic „Bismarck al României“ de Caragiale, P.P. Carp se enerva repede la perorațiile colegilor și îi oprea disprețuitor: „Fii mai scurt, vei spune mai puține prostii!”.

Și-a făcut un adevărat crez din ironizarea liberalilor, din încondeierea în general a oamenilor politici, chiar a celor din apropierea sa; Lascăr Catargiu (în al cărui guvern a fost membru) era „un prost cinstit”; Alexandru Lahovary, „îngâmfat impulsiv”, Gh. Gr. Cantacuzino Nababul, „un sac de bani și nimic mai mult”, Ionel Brătianu, „fiul tatălui său”; Take Ionescu, „talent fără convingere”.

Petre P. Carp va declara în Camera Deputaților citându-l pe Ion C. Bratianu care spusese: „acolo unde este ortodoxie, acolo este România”, dar va adauga și punctul său de vedere în calitate de ministru de Externe (la 33 de ani): „acolo unde sunt gințile latine, acolo va fi și inima României”.

P.P.Carp susținea că „În politica, greșelile nu se razbuna, ci se repară”.

Prim-ministru al României de două ori (19 iulie 1900 - 27 februarie 1901 i 14 ianuarie 1911 - 10 aprilie 1912) din partea Partidului Conservator, P.P. Carp rămâne în istorie prin atașamentul său față de cauza Germaniei. În 1914 la Consiliul de Coroană a fost singurul care l-a sprijinit pe Regele Carol I ca România să intre în război alaturi de  Puterile Centrale.

În 1916, pe 14 august - iată, se împlinesc astăzi 103 ani de la această decizie istorică - P.P. Carp a fost și mai dur. Așa cum regele Ferdinand își întrebase toți sfătuitorii pe rând, l-a întrebat și pe Carp. Spre stupefacția generală, acesta a raspuns: „Am trei fii, îi voi da Majestății Voastre să se bată și să moară, iar eu mă voi ruga la Dumnezeu ca armata română să fie bătută… este și interesul monarhiei. Să nu-și închipuie Majestatea Voastră că o Rusie învingatoare va tolera vreodată în România o dinastie Hohernzollern”.

Regele Ferdinand a avut o replică inspirată: „Nu cunosc interesele dinastiei, nu cunosc decât interesele țării. În  conștiința mea aceste două interese se confundă… Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea, sau învinsă cu ea”.

E bine de consemnat că Petre P. Carp a avut cinci copii: o fată, Elsa, și patru băieți: Ion, Grigore, Petre și Nicu. Va trăi drama pierderii unui fiu, locotenentul Petre Carp, căzut pe frontul din Transilvania în localitatea Măgheruș la vârsta de 29 de ani.

Dupa 1918 s-a retras la Țibănesti, unde lucra la aproape 82 de ani ca orice plugar. Într-o dimineață de iunie i s-a făcut rău, a intrat în comă și a doua zi, duminică seara, pe 19 iunie 1919, a plecat la cele veșnice, intrând în istorie.

C. Gane remarca că Petre P. Carp a fost și a ramas: „din tinerețe până la adânci bătrânețe, în fața tuturor evenimentelor, un bloc de marmură”. Una din vorbele sale celebre este: „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”.

Cred că e valabila și astăzi!