România ar putea adera gradual la Schengen, în 2012

Guvernul se aşteaptă ca aderarea României la spaţiul Schengen să aibă loc în cursul anului 2012, în funcţie de deciziile la nivel european, a declarat, ieri, premierul Emil Boc, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Şi ministrul de externe, Teodor Baconschi, a precizat că autorităţile române se aşteaptă ca la următorul Consiliu JAI, din septembrie, să se ia o decizie privind aderarea României la spaţiul Schengen în două faze: iniţial cu punctele de frontieră de pe aeroporturi, iar apoi cu cele terestre şi maritime, acesta fiind considerat "un compromis rezonabil". Boc spune că este cunoscut faptul că România a îndeplinit condiţiile tehnice pentru accedere în zona Schengen şi le cere diplomaţilor români să "contrabalanseze" rezervele subiective şi politice ale decidenţilor europeni. Baconschi, "relativ optimist" Pe de altă parte, şeful diplomaţiei române a apreciat că preşedinţia poloneză este constructivă şi s-a declarat "relativ op ti mist, dar extrem de prudent" din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie, premierul Boc a spus că se aşteaptă ca evoluţia justiţiei din România să se reflecte în aprecierile UE. În opinia şefului guvernului, jumătatea anului 2012 va fi decisivă şi pentru această problemă, având în vedere că urmează evaluarea pe cinci ani a acordului. Pentru a ieşi din impas, România va repeta că este pregătită tehnic pentru aderarea la Schegen şi speră ca toate statele membre să citească cu "onestitate" ultimul raport din vara aceasta al Comisiei Europene. Şi consilierul prezidenţial Leonard Orban crede că o aderare graduală este maximum pe care România îl va putea obţine.