România, amendă de 3 milioane de euro! Unde s-a greșit?!

Au trecut cinci ani de la moartea lui Fane Spoitoru

Ministerul Justiției oferă explicații cu privire la amenda în valoare de 3 milioane de euro primită de România de la Curtea de Justiție a UE.

Ministerul Justiţiei a făcut vineri o serie de precizări în legătură cu amenda de 3 milioane euro primită de România din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Amenda a fost primită pentru întârzierea şi aplicarea incompletă a Directivei privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului.

Potrivit ministerului, Directiva trebuia transpusă în legislaţia naţională a României până la data de 26 iunie 2017.

La data de 31.05.2018, proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost aprobat de Guvern şi a fost înaintat către Parlamentul pentru dezbatere în procedură de urgenţă.

Proiectul de lege a fost adoptat, cu amendamente, de Senat, la data de 24.09.2018 şi de către Camera Deputaţilor la data de 24.10.2018, iar după reexaminare a fost adoptat de Senat în data de 18.03.2019 şi de către Camera Deputaţilor în data de 26.06.2019.

Legea a fost promulgată de către preşedintele României, devenind Legea nr.129/2019.

Astfel, România este obligată la plata unei sume forfetare în cuantum de 3 milioane de euro, în timp ce Irlanda are de achitat 2 milioane de euro.

Directiva 2015/8491 urmăreşte să prevină utilizarea sistemului financiar al Uniunii Europene în scopul spălării banilor şi al finanţării terorismului. Statele membre trebuiau să transpună această directivă în dreptul lor naţional până la 26 iunie 2016 şi să informeze Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate în această privinţă, scrie Agerpres.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a anunţat joi că a amendat România şi Irlanda cu 3 milioane de euro şi respectiv cu 2 milioane de euro pentru întârzierea şi aplicarea incompletă a Directivei privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului.