România va amâna procesul de ratificare a acordului ACTA până când Curtea Europeană de Justiţie se va pronunţa pe acest subiect, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
"Astăzi a fost o decizie la nivelul Cabinetului: în urma unor discuţii cu miniştrii responsabili pe problema ACTA. S-a ţinut cont de evoluţiile internaţionale, unde sunt state care deja au suspendat acest acord, iar Comisia Europeană s-a adresat Curţii de Justiţie pentru o evaluare a acordului. Ţinând cont de toate aceste elemente, s-a stabilit ca ratificarea să fie amânată până când vom avea un răspuns al Curţii de Justiţie şi abia apoi se va lua o decizie în acest sens în privinţa acordului ACTA în ceea ce priveşte România", a spus Suciu, citat de mediafax.ro. 22 de state europene, printre care și România, au semnat la 26 ianuarie acordul multilateral. Primul guvern care a anunțat suspendarea procesului de ratificare a documentului, pe fondul unui val de proteste, a fost cel polonez. La începutul lunii februarie, și Cehia a anunțat suspendarea procesului de ratificare a acordului ACTA, motivând că "nu poate în niciun caz să accepte o situaţie în care libertăţile fundamentale şi accesul liber la informaţii ar fi ameninţate". Pe 15 februarie, și Lituania a decis suspendarea ratificării acordului multilateral cu privire la bunurile contrafăcute ACTA. Cinci țări din Uniunea Europeană, printre care Germania și Olanda, nu au semnat acest tratat, iar raportorul european pentru ACTA, francezul Kader Arif a demisionat pentru a trage un semnal de alarmă referitor la conținutul ACTA. Mii de oameni au ieșit în stradă în mai multe orașe din toată Europa pentru a protesta împotriva acordului care, susțin ei, le încalcă drepturile. VEZI AICI TEXTUL ACTA IN LIMBA ROMÂNĂ! Vom reveni cu amănunte. CITIȚI ȘI:
- ACTA: Revoluţie pe internet. Youtube şi Facebook, în pericol
- ACTA - documentul care ar putea schimba lumea. România, în mijlocul celei mai mari controverse la nivel mondial: cenzurăm Internetul? Comentează!