România, absentă de la exerciţiile NATO din Georgia

România nu figurează pe lista statelor care vor participa la exerciţiile NATO din Georgia Cooperative Longbow 09 – Cooperative Lancer 09, în perioada 6 mai -1 iunie.

Surse din cadrul MApN au confirmat, pentru Mediafax, că România nu are planificată participarea la aceste exerciţii, fără a oferi însă motive.

Potrivit comunicatului postat pe site-ul NATO, la exerciţii vor participa 20 de state membre NATO sau partenere ale Alianţei: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia-Herţegovina, Canada, Croaţia, Macedonia, Georgia, Grecia, Ungaria, Kazahstan, Republica Moldova, Serbia, Spania, Elveţia, Turcia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie şi SUA.

Cooperative Longbow 09 este un exerciţiu a cărui planificare a început în primăvara lui 2008 şi are ca scop îmbunătăţirea interoperabilităţii între NATO şi ţările partenere în cadrul Parteneriatului pentru Pace, a Dialogului Mediteranean şi a Iniţiativei de Cooperare Istanbul.

Exerciţiul se va desfăşura la Tbilisi, urmând să participe ca 650 de persoane -personal NATO şi din ţările partenere- să fie desfăşurate în zona de antrenament de la Vaziani, la 20 de kilometri este decapitala georgiană.

După încheierea Cooperative Longbow 09, va fi demarat Cooperative Lancer 09, care are ca scop antrenamentul de bază în operaţiuni de susţinere a păcii la nivel de batalion.

Exerciţiile au stârnit nemulţumirea Rusiei, care a decis să anuleze participarea sa la o reuniune, la 7 mai, a şefilor de Stat Major ai NATO şi Rusiei, pentru a protesta faţă de organizarea exerciţiilor Alianţei Nord-Atlantice în Georgia. Autorităţile de la Moscova cer amânarea acestor exerciţii.