Meșter, Cârmaciul! Privește cum mână Corabia mândră printre cocoașele valurilor pandemiei!

În al treilea rând, temerara abordare a României manifestă și un binevenit realism educațional.

Știut fiind că gloaba bătrână greu se învață la ham, s-a decis ca bătrânii, pe care s-a bătut șaua la începutul pandemiei, trebuie lăsați în plata domnului Arafat, fiind oricum pe ducă pe cale naturală.

Dacă trebuie să ne învățăm cu pandemia pentru a o învinge, atunci să începem cu cei care pot fi educați cel mai ușor: copiii!

Om fără copii, dar cu o bogată experiență pedagogică, Klaus Iohannis sublinia magistral:

„Copiii se obișnuiesc repede, chiar și cu lucrurile mai puțin plăcute”.

Într-adevăr, imaginile cu școlarii cu măști pe față, încremeniți smirnă la locurile lor, țintuiți de privirile încruntate aruncate de părinți peste marginile de cârpă albastră și, mai ales, imaginile cu micuții de clasa I legați cu sfori la distanța regulamentară și mânați de cadrele didactice spre clasă au creat amintiri de neuitat în rândurile opiniei publice, dar și o binevenită emulație populară.

Astfel, în această scurtă dar rodnică „peroadă”, am asistat la câteva premiere spectaculoase: la Văratec, unde am petrecut câteva zile, am văzut un grup de pelerini de toate vârstele făcându-și un selfie cu măștile pe față lângă statuia Saftei Brâncoveanu.

Și se știe ce gloabe încăpățânate și ineducabile păreau credincioșii!

(În aceeași sfântă ordine de idei, cu binecuvântarea Patriarhiei, aud că se pregătesc frumoase pelerinaje cu mască la Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie Basarabov, unde moaștele vor putea fi doar salutate tovărășește din cap. Iată cum categoria socială cea mai urâtă de progresiști, „pupătorii de moaște”, dispare peste noapte acolo unde îi e locul, în bezna istoriei.)

Revenind la școală și la elevii care trebuie să ne servească tuturor de exemplu luminos, am remarcat și interesanta campanie de „masketing educațional” judicios pusă la cale de autorități, prin care ni se deslușește că noua realitate școlară nu este atât de neagră cum pare.

Astfel, în vocabularul uzual al personalului didactic a fost implementat simpaticul termen de „măscuță”, în contrast cu ceea ce elementele dușmănoase numesc „botniță”.

„Copiii s-au obișnuit repede cu măscuța”, zicea deunăzi cu voce suavă o învățătoare. Sau: „Copiii noștri se întrec în creativitate la brodarea măscuțelor”.

Sclavie en rose!

(Chiar și lumea reclamelor vopsește pandemia în pembé. Până de curând, publicitatea comercială evita orice aluzie la noua realitate și la servituțile ei, dar de câteva zile a apărut și primul spot cu măști, distanțare și salut cu cotul, aparținând unei cunoscute mărci de bere.

Dacă multinaționalele încep să bage bani în astfel de reclame, în care lumea ideală, veselă și lipsită de griji din clipuri se adaptează la COVID, este cel mai concludent semn că nu vom fi lăsați prea curând din chingile pandemiei.)

În prima fază a bolii, România a luat cele mai represive și demente măsuri din lumea întreagă, începând cu internarea obligatorie a „pozitivilor” și terminând cu scoaterea armatei în stradă.

Acum, când Occidentul se pregătește să tragă din nou obloanele, România face din nou figură separată, slăbind hățurile. Un fel de Suedie în păpușoi.

Sigur că prima explicație care îți vine în minte este că avem două rânduri de alegeri (azi și pe 6 decembrie) care trebuie să pecetluiască soarta țării pe mulți ani de acum încolo și la care oamenii trebuie scoși la vot, nu speriați să stea acasă.

Dar o asemenea socoteală este parcă prea normală pentru țara asta bizară și atipică, singura din lume în care oamenii nu protestează împotriva dictaturii sanitare și a ciopârțirii libertății.

Fără a exclude cu totul explicația alegerilor, mai degrabă cred că se confirmă teoria că asistăm acum la faza a doua a unui uriaș experiment de reeducare, asemenea celui de la Pitești.

După o primă etapă de o violență sălbatică, în care i-a fost zdrobită voința și i-a fost călcată în picioare demnitatea, „reeducatul” este lăsat într-o stare de semi-libertate controlată, pentru a vedea dacă este funcțional, folositor și mai ales credincios, capabil a se încadra în „Noua Ordine”.

Pentru a se verifica dacă, asemenea lui Winston Smith, „a dobândit victoria asupra lui însuși” și acum „îl iubește pe Big Brother”.