ALERTĂ pentru români. STATUL pregătește o nouă TAXĂ. Va fi o FORMULĂ care nu poate fi CONTESTATĂ

ALERTĂ pentru români. STATUL pregătește o nouă TAXĂ. Va fi o FORMULĂ care nu poate fi CONTESTATĂ

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că Guvernul pregătește o nouă metodă de penalizare a proprietarilor de mașini care poluează, proiectul de lege urmând să fie finalizat până la sfârșitul anului.

”Atunci când emit un ordin de ministru, scot o ordonanță de urgență, un HG, un proiect de lege, întotdeauna ele sunt foarte bine fundamentate și inclusiv fac dezbatere publică astfel încât să nu am niciun fel de fisură în adoptarea acelui act normativ. Așa vă spun și de data aceasta. Am spus că undeva până la sfârșitul anului pentru că ne dorim să luăm absolut la mână, împreună cu colegi de la Ministerul Transporturilor, RAR, Ministerul Finanțelor, Ministerul Justiției, pe toate părțile, analiza acestei viitoare metode de penalizare a poluatorului în sensul că nu dorim ca ea să mai fie atacată, contestată și să câștige cineva în instanță. Adică din toate punctele de vedere să ne asigurăm”, a precizat Grațiela Gavrilescu.

Aceasta a mai menționat, la sfârșitul lunii iulie, că „noua variantă nu va fi o taxă de mediu”.

”Nu vom vorbi de nicio taxă de mediu, dar nu vreau să se repete greşeala de până acum. Vreau ca formula de calcul la care se lucrează la ora actuală, să fie o formulă care să nu mai poată fi contestată, atacată, care să stea în picioare, astfel încât într-adevăr cel care poluează să fie cel care să plătească o penalitate. Am promis că, până la finele acestui an, Grupul de lucru să-şi încheie activitatea şi să prezinte o variantă finală. Până atunci, avem grijă să facem prevenţie prin lansarea unor proiecte de prevenire a poluării printr-o serie de proiecte”, a spus Gavrilescu, scrie economica.net.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

articol sustinut