Români care fac cinste României. Un sucevean a investit toţi banii caştigaţi în Italia într-o afacere prosperă la el acasă

Români care fac cinste României. Un sucevean a investit toţi banii caştigaţi în Italia într-o afacere prosperă la el acasă

O familie din localitatea suceveană Cajvana, a reuşit după mulţi ani de muncă în Italia, să-şi deschidă o mare afacere în România. Societate comercială condusă  de către Grigore Vasilaș, un sucevean în vârstă de 35 de ani, născut la Cajvana, care, împreună cu frații săi, Gabi și Toader, au deschis o nouă stație Rompetrol  care începând de ieri funcţionează pe marginea drumului E85, la intrare în Pătrăuți, unde a fost reamenajat un complex modern, cu servicii de calitate – magazin, restaurant, spălătorie auto complet automatizată și o generoasă parcare de tiruri.

 

Investiţia suceveanului este de peste 1,5 milioane de euro.

Plecat în Italia în urmă cu aproape 20 de ani, unde a început să lucreze ca șofer de camion, Grigore Vasilaș deține în prezent peste 110 camioane și o companie cu 115 angajați, al cărei sediu se află în apropiere de Milano, pe aproximativ 15.000 mp teren, cu o hală de 1000 mp, investiția făcută fiind de 3 milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

La deschiderea staţiei Rompetrol din România, Grigore Vasilaș a afirmat: „Visul nostru dintotdeauna a fost să facem ceva și în România”

„Este prima oară când fac o inaugurare la una din activitățile mele. Visul nostru dintotdeauna a fost să facem ceva și în România. Văzând că facem multe și investim în afară, am spus – de ce nu și acasă?

Locuind la Cajvana, unde sunt și părinții, mergând la Suceava, înainte și înapoi, am văzut complexul de aici lăsat puțin în paragină și ne-am gândit să facem ceva cu el, mai ales că este situat într-un nod rutier, iar domeniul nostru de afaceri este în primul rând transportul. Singuri nu puteam face totul și am căutat un partener de încredere pentru noi – Rompetrol. Le mulțumesc și autorităților care au fost alături de noi în dezvoltarea acestui proiect – președintele CJ, Gheorghe Flutur, primarul Sucevei, Ion Lungu, deputatul Ioan Balan, primarul comunei Pătrăuți, Adrian Isepciuc, președintele Camerei de Comerț Suceava, Nicolae Troașe”, a spus, emoționat, Grigore Vasilaș.

La inaugurare a fost prezent și Sergey Shevchenko – general manager Rompetrol, care a salutat prezența unui nou partener în marea familie  Rompetrol, și a subliniat importanța unei astfel de investiții:

„Acest complex oferă clienților servicii și produse la un nivel superior, dar e important și pentru că a creat încă 30 de locuri de muncă, cu salarii bune”, potrivit gazetaromaneasca.com