Româncele au bătut Serbia

Echipa națională feminină de handbal a României s-a impus azi, cu scorul de 21-19, în fața Serbiei, și a urcat pe primul loc al Grupei 2 pentru calificările la Euro 2012.

Elevele lui Radu Voina s-au chinuit cu sârboaicele, în fața cărora pierduseră joi, la Zajecar, scor 27-29, și și-au acontat practic primul loc în grupă. Alături de România și Serbia, în grupă mai sunt prezente Grecia și Portugalia, dar șansele lor de a ajunge la turneul final sunt aproape inexistente.