Procurorii spanioli cer o pedeapsă de 31 de ani de închisoare pentru românul care și-a răpit soția și a obligat-o să se prostitueze

Procurorii spanioli cer o pedeapsă de 31 de ani de închisoare pentru românul care și-a răpit soția și a obligat-o să se prostitueze

Procurorii din Spania au cerut o pedeapsă de 31 de ani de închisoare pentru românul care şi-a răpit, sechestrat şi obligat soția să se culce cu alți bărbați pentru bani. Aceasta avea 20 de ani în momentul în care a fost abuzată.

 

Pe 3 noiembrie 2017, programele de știri redau cazul răpirii unei tinere, în vârstă de 20 de ani, din fața unui club din Lugo. Tânăra fuma lângă intrarea în club în momentul în care doi bărbați au coborât dintr-o mașină și au luat-o pe sus. Aceasta s-a luptat să scape, dar cei doi au lovit-o și au dus-o cu forța în mașină, conform observator.tv

Trei zile mai târziu după difuzarea imaginilor, tânăra a fost găsită pe stradă în dreptul unei stației de autobuz de la Betanzos. Aceasta a spus că soțul ei și câțiva prieteni au răpit-o și au obligat-o să se prostitueze în mai multe bordeluri din provinciile La Coruña și Lugo. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Tânăra a povestit că răpitorii ei s-au speriat când s-au văzut la știri şi au eliberat-o. 

După alte trei zile, trei bărbați şi o femeie au fost arestați de poliția spaniolă. Printre ei era și soțul tinerei, un român de 25 de ani.

Bărbatul care a răpit-o pe tânăra s-a căsătorit cu acesta în 2016. După căsătorie, acesta a obligat-o, prin amenințări și bătăi, să se prostitueze.   A dus-o într-un bordel din Lugo, de unde a răpit-o o dată în septembrie 2017. Bărbatul a bătut-o şi a terorizat-o până a promis că face orice îi cere el.

A eliberat-o doar ca să se ducă din nou la bordel, dar a răpit-o iar, fiind nemulțumit că fată încercase să dispară de acolo.

Procesul românului va începe în luna februarie. Procurorul cere pentru el o pedeapsă de 31 de ani de închisoare.