Partidul Forţa Democrată, condus de Petre Roman, îşi va schimba numele în Partidul Democrat. Roman a făcut acest anunţ după Conferinţa Naţională Extraordinară a formaţiunii.
Petre Roman spune că vrea să facă această schimbare pentru că el este cel care a fondat PD în anul 1993. Un alt argument invocat de Roman ar fi acela că, în opinia sa, foştii democraţi au abandonat doctrina iniţială, devenind democrat liberali.
El va începe neîntârziat procedurile legale pentru înregistrareea partidului său ca Partidul Democrat.
"Noi, de astăzi, ne dorim să purtăm numele de PD şi urmează să demarăm procedura în Justiţie. E dreptul oricui, şi al nostru în special, să redobândim numele pe care l-am avut şi pe care eu l-am propus în 1993", a declarat Petre Roman.
Democrat-liberalii nu renuţă la numele Partidului Democrat
Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, că încercarea lui Petre Roman de a reînregistra PD ca formaţiune politică nu are, legal, şanse de izbândă, întrucât PDL "a conservat această denumire", prin cererea făcută în instanţă, în urma fuziunii cu PLD.
"Vreau să să spun foarte simplu şi foarte clar: Nu este posibil ca domnul Petre Roman să reînregistreze PD. (...) Din punct de vedere legal formula propusă de Petre Roman nu are şanse de izbândă", a declarat Emil Boc, ca reacţie la anunţul făcut de fostul lider democrat Petre Roman, de a reînregistra Partidul Democrat ca formaţiune politică.
Emil Boc a precizat că "prin formula prin care PD şi PLD s-au adresat instanţei de judecată, au conservat denumirea Partidului Democrat" şi, în plus, această formaţiune "nu se radiază din registrul partidelor politice".
"Am ales acea formulă care să ne permită, pe de o parte, să avem continuitate la nivelul grupurilor parlamentare, şi, pe de altă parte, continuitate în ceea ce priveşte Partidul Democrat. Dacă am fi ales formula de comasare prin fuziune, cele două formaţiuni care s-au unit ar fi dispărut şi s-ar fi radiat din registrul partidelor politice. Însă am ales acea formulă juridică care ne-a permis atât continuitatea PD, cât şi a grupurilor parlamentare pe care le avem în Parlament", a explicat Emil Boc argumentele juridice pentru care încercarea de reînregistrare a PD ca partid nu este posibilă.
În plus, Boc a mai menţionat că PDL a conservat şi "blocul PD plus sigla trandafirul" din însemnul electoral al partidului, astfel încât "nici un judecător din această ţară nu va putea da o sentinţă prin care să permită înfiinţarea unei alte formaţiuni, pentru a crea confuzii în mintea electoratului". El a mai arătat că Petre Roman încearcă "să îşi crească procentele în rândul electoratului" prin această reînregistrare a PD.
"Este păcat că domnul Roman urmăreşte să îşi crească procentele în sondaje printr-o anumită stare de confuzie în rândul electoratului, când, în fapt, ar trebui să se concentreze pe proiecte şi programe care să îi permită creşterea în sondaje şi nu prin semănarea unei confuzii în rândul electorilor", a declarat Boc.
De vineri, PD-L există oficial
Tribunalul Bucureşti a admis vineri cererea de comasare a PD cu PLD, decizie ce poate fi contestată în termen de 5 zile de redactarea hotărârii.
Avocatul PLD, Valeriu Stoica, ceruse magistraţilor să aprobe înregistrarea modificării denumirii Partidului Democrat în Partidul Democrat Liberal (PD-L) şi să ia act de modificările aferente, respectiv statut, program politic, semn politic şi electoral.
De asemenea, Stoica a solicitat instanţei să înregistreze protocolul de comasare al PD (n.n. care devine PDL) cu Partidul Liberal Democrat, urmând ca PD să-şi păstreze personalitatea juridică, în calitate de formaţiune politică absorbantă, iar vechiul PLD să fie radiat din registrul partidelor politice. Măsura a fost luată tocmai pentru a evita preluarea denumirii de "Partidul Democrat".
Procurorul a fost de acord cu concluziile şi cererile formulate de Valeriu Stoica, iar magistraţii se vor pronunţa marţi pe capetele cererii formulate de avocatul PLD. (13:05)