Constructorul de autombile de lux, Rolls-Royce, a anunţat că va suspenda producţia pentru cinci săptămâni, anunţă AFP.
Măsura va fi aplicată în fabrica Goodwood din Marea Britanie, unde lucrează aproximativ 900 de angajaţi. Cauza încetării producţiei este scăderea vânzărilor.
Astfel, în perioada 22 decembrie 2008 - 25 ianuarie 2009, uzina va fi închisă. O altă măsură anunţată este aceea a concedierii unui număr de 40 de angajaţi temporar.
"Am sesizat o reducere a vânzărilor în anumite regiuni, şi, de aceea, trebuie să ne adaptăm producţia", se aratã în comunicatul Rolls- Royce.
În urma întâlnirii cu reprezentanţii companiei, ministrul britanic al Comerţului a decis elaborarea unui plan de urgenţă care să prevină colapsul industriei auto.
Rolls-Royce nu este primul producător mondial de automobile care este nevoit să îşi închidă porţile din cauza lipsei de comenzi, generate de criza economică.
Citiţi şi: Concedieri la Suzuki