Roger Waters prezintă showul "The Wall" la zidul dintre SUA şi Mexic

Roger Waters prezintă showul "The Wall" la zidul dintre SUA şi Mexic

Roger Waters, legendarul muzician Pink Floyd vrea să ducă reprezentaţia "The Wall" la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite. Acolo ar trebui să se construiască zidul propus de Donald Trump încă din campania sa electorală.

Roger Waters doreşte să organizeze concertul special ca protest legat de acest proiect, conform infomusic.ro. În timpul unei apariţii la o expoziţie Pink Floyd din Londra, muzicianul a discutat despre această idee. Nu e prima oară când Rogers flirtează cu un concert de protest, el propunând un show de gen şi în 2017 şi cu aceeaşi zonă de demarcare între cele două ţări ca spaţiu de desfăşurare.

Waters a apărut la expoziţia mai sus menţionat alături de toboşarul Nick Mason. Împreună muzicienii au solicitat publicului să se trezească şi să protesteze contra politicilor de extremă dreaptă. "The Wall" este mai relevant că niciodată, fiind invocat de fiecare dată când apare un rift între grupuri de persoane, de naţionalităţi, sexe sau religii diferite.

De altfel întregul album a devenit stindard al trezirii popoarelor europene, fiind cântat în întregime în Germania în iulie 1990. Pe atunci se sărbătorea căderea Zidului Berlinului. Waters este un important critic al politicilor lui Donald Trump, afişându-se des cu imagini ale preşedintelui cu tag-uri precum "şaradă" şi "joker" peste chipul său.

Ne puteți urmări și pe Google News

La concertele muzicianului apar des mesaje "Trump is a Pig" proiectate pe ecran. "The Wall" este o operă legendară creată în 1979 şi integrată în panteonul muzicii rock şi muzicii în general. Albumul a fost gândit ca o rock opera şi conceput în timpul turneului "In the Flesh" din 1977. Povestea rock operei este despre Pink, un star rock modelat după Waters şi mai mult după liderul Pink Floyd, Syd Barrett.

 

A fost înregistrat într-o perioadă de mari tensiuni în trupă, clăparul Richard Wright fiind concediat din grup. În 2018 acest LP vânduse peste 23 de milioane de unităţi, iar piesa "Another Brick In the Wall", partea 1 şi 2 a devenit un veritabil imn de rebeliune pentru generaţii întregi. Roger Waters a lansat ultimul său LP solo "Is This the Life We Really Want?" în 2017, cu single-uri apreciate de fani precum "The Last Refugee" şi "Wait for Her".

Waters a adus spectacolul "The Wall" la Bucureşti în 2013, pentru o experienţă fantastică, în faţa a 50.000 de spectactori.