RODICA CULCER: "Poate că Pactul pentru educaţie este un lucru bun, dar sigur lasă nerezolvate câteva probleme fundamentale ale acestui domeniu".
Să ne gândim doar la factorul uman şi să ne întrebăm cât de înţelept poate fi să dai 6% din PIB pe mâna unui ministru cum este Cristian Adomniţei? Nici cu 60% din PIB nu poate domnul Adomniţei să transforme învăţământul românesc într-un învăţământ performant, care să ofere şanse egale de dezvoltare tuturor copiilor ţării. De altfel, noţiunea de performanţă intelectuală nici nu poate fi asociată cu Cristian Adomniţei. Şi aceasta nu numai pentru că nu a fost în stare să numere singur steluţele de pe steagul european şi şi-a pus consilierii să numere în locul lui, ci pentru că, de când s-a instalat în fruntea ministerului, nu a făcut altceva decât să promoveze suficienţa, minima rezistenţă şi diminuarea efortului de învăţare. Probabil că nici nu-şi pune problema de a pregăti tineretul României pentru o societate bazată pe ştiinţă (knowledge-based society), mulţumit fiind de faptul că minoritatea de supradotaţi din România se regăseşte în universităţile americane.
Această strategie populistă şi iresponsabilă - ca toate strategiile populiste de altfel - şi-a produs primele efecte dezastruoase la tezele cu subiect unic. Introduse de ministrul Adomniţei pentru „a-i elibera pe copii de stres“, ele s-au dovedit orice altceva, numai instrument eficient de evaluare a cunoştinţelor elevilor nu. S-a copiat în neştire, iar supraveghetorii i-au ajutat pe elevi în loc să se asigure că teza reflectă cu adevărat cunoştinţele acestora. Este inutil să argumentăm că obţinerea unei note mari nemeritate nu-i ajută deloc pe tineri să se pregătească pentru viaţă. Toată lumea cu un minim bun-simţ şi o minimă dotare intelectuală ştie acest lucru, dar ar fi inutil să încerci să-i convingi pe domnul Adomniţei şi pe colaboratorii săi în acest sens.
Dovada inutilităţii acestui ipotetic demers o fac declaraţiile secretarului de stat în MECT, Svetlana Preoteasa, care s-a speriat de dificultatea subiectelor la matematică anunţate pentru bacalaureat şi doreşte să le schimbe. Din păcate pentru doamna Preoteasa şi pentru elevii care cer insistent acest lucru pe forumuri, matematica nu poate fi simplificată mai jos de 1+1=2. Deşi secretarul de stat a invocat plângerile unor profesori, am putut auzi la radio şi profesori de matematică susţinând actualul grad de dificultate a subiectelor. Depinde aşadar cu cine stai de vorbă. Or fi şi profesori care nu reuşesc ei înşişi să rezolve nişte subiecte mai grele, dar aceasta nu înseamnă că şcoala românească trebuie coborâtă la nivelul lor. Cum nu trebuie transformată nici în masă de manevră electorală, menită să fie cucerită cu măsuri populiste, de tipul tezelor cu subiect unic sau al unor subiecte uşoare la bacalaureat. Dimpotrivă, rostul educaţiei este de a-i ajuta pe tineri să-şi depăşească limitele, nu să şi le impună şi să se complacă în mediocritate, chiar dacă unii dintre ei doresc acest lucru, la nivelul lor de maturitate şi influenţaţi de o societate fără repere profesionale şi morale.
Din păcate, ministrul educaţiei se comportă ca un corijent ajuns director de şcoală, care încearcă să reducă exigenţa la nivelul care-i este accesibil lui însuşi. Chiar dacă domnul Adomniţei a încercat, prin consiliera sa, să tempereze poziţia aberantă a Svetlanei Preoteasa, este incontestabil că a deschis larg uşa mediocrităţii în educaţie, desăvârşind opera începută de Mihail Hărdău, cel care a introdus sistemul anunţării subiectelor de bacalaureat cu trei luni înainte de examen, pentru că nu reuşea să controleze reţelele de vânzare-cumpărare a acestora.
Îl înţelegem aşadar pe premierul Tăriceanu care l-a trimis pe Cristian Adomniţei să candideze la primăria din Iaşi. Ce ne facem însă dacă nu este ales şi revine la minister? Condamnăm şcoala românească la mediocritate? Nu aştept un răspuns la această întrebare din partea lui Cristian Adomniţei, ci din partea prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu.