După ce vom fi terminat de evaluat - cu mai multă sau mai puţină competenţă - rezultatele „marelui“ Summit NATO de la Bucureşti, ne vom întoarce la politica „mică“, românească, cu dezgustul devenit deja obligatoriu.
Nu este însă momentul să ne cultivăm sastiseala, căci anul acesta se joacă practic viitorul ţării, adică şansa ei de a pune capăt prin alegeri actualului mod de a face politică şi de a administra ţara. Îmi veţi aminti desigur că românii au mai votat schimbarea în 1996 şi în 2004 şi nu au avut parte de ea. Ce şanse am avea deci s-o realizăm în 2008? Una singură, şi aceea precară, pare să sugereze un studiu realizat de Oxford Analytica şi sintetizat de Dan Tăpălagă pe HotNews. La prima vedere, studiul nu spune nimic nou: ştim că România este condusă de o „oligarhie transpartinică“, beneficiară atât a lipsei de reglementări coerente, care să stăvilească abuzurile, cât şi a unui parteneriat „pe faţă“ cu „mogulii“ din mass-media. La fel de bine ştim că PNL şi PSD pregătesc un pact politic, care să cimenteze alianţa constituită deja între ele - evident, ca „să salveze ţara“, cum a prezentat Ion Iliescu calculul politic cinic care fundamentează compromisul liberalo-social democrat, cu PC, PRM şi UDMR în anexă. Ceea ce mai spun însă autorii studiului - şi nu prea s-a spus la noi - este că această alianţă nu ar avea sorţi de izbândă dacă i s-ar opune o forţă politică autentic reformistă, activă şi credibilă. Or, o asemenea forţă nu se manifestă.
PDL, singurul partid cu şanse teoretice de a învinge alianţa PNL-PSD, trăieşte practic din asocierea sa cu preşedintele Băsescu, ezitând însă să militeze activ pentru reforme radicale. Deocamdată, reprezentanţii partidului par chiar să evite, cu rare excepţii, dezbaterile care-i obligă la o confruntare cu liberalii şi social-democraţii. Ai impresia uneori că preferă să-şi vadă de afaceri şi de micile lor alianţe personale sau locale, calculând totodată că, după alegeri, va trebui să se înţeleagă fie cu PSD, fie cu PNL, pentru a guverna. Şi atunci, de ce să se pună rău cu vechii prieteni şi cu viitorii aliaţi? Oxford Analytica observa chiar că mulţi primari ai PD nu au convingeri politice solide şi nici nu „împărtăşesc entuziasmul noilor veniţi (din fostul PDL - n.a.) pentru reforme radicale“, fiind mulţumiţi să profite de „venalitatea care se află în inima sistemului“. La fel de îngrijorătoare este observaţia că nici preşedintele „nu a fost lăsat să se afle în contact direct cu societatea“ şi „nu are niciun locotenent capabil să-i promoveze mesajul reformist“. Or, fără o campanie credibilă şi susţinută în favoarea reformelor, PDL nu va câştiga suficiente voturi pentru a realiza schimbările pe care societatea le aşteaptă, iar senzaţia că toţi politicienii „sunt o apă şi-un pământ“ riscă să genereze un absenteism periculos la alegeri.
Poate că tocmai de aceea Oxford Analytica avansează scenarii care par fanteziste, dar poate că nu sunt, cu privire la o eventuală demisie a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte pentru a prelua frâiele campaniei electorale, candidatul PDL pentru preşedinţie urmând să fie Theodor Stolojan. Indiferent însă de scenariile pe care le imaginează unii şi alţii, singura şansă a schimbării este ca Traian Băsescu şi PDL să convingă electoratul că doresc cu adevărat reforma - politică, legislativă, judiciară şi administrativă - şi că sunt în stare s-o realizeze. Iar dacă nu vor fi convingători, ei nu vor reuşi să atragă de partea lor acea masă critică a alegătorilor şi elitelor, indispensabilă pentru a obţine majoritatea în parlament - iar noi ne vom procopsi după alegeri cu o nouă coaliţie indigestă, care va perpetua status-quo şi-l va ţine pe Traian Băsescu prizonier la Cotroceni. Ca şi preşedintele ei, România riscă să rămână prizoniera politicienilor supravieţuitori şi a alergiei lor la reforme. Nu însă şi românii, care sunt liberi de acum să părăsească această feudă a oligarhilor cinici, care-şi dispreţuiesc ţara şi nu dau doi bani pe principii.