Rodica Culcer: "De mai bine de o săptămână, ziarele şi internetul sunt pline de jelaniile lui Vasile Dâncu."
Înlăturat cu brutalitate din fruntea organizaţiei PSD Cluj în urma unui asalt comandat de „produsul expirat“ Ion Iliescu, el îi acuză pe „oligarhii din Sud“ că l-au executat cu sânge rece la recenta reuniune a liderilor PSD la Mamaia. Precum neica Zaharia Trahanache, domnul Dâncu se lamentează că „nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri“, că fiul şi fiica sa vor trăi „într-o Românie în care Nicuşor Constantinescu, Oprişan sau Dragnea se visează miniştri“, în care „statul este complet absorbit de grupări şi clanuri şi politica nu mai are sens“. Ar trebui să ne înduioşăm, nu-i aşa? Unii au făcut-o deja, seduşi de frumoasele interviuri pe care domnul Dâncu le acordă atunci când hotărăşte să iasă la rampă.
Să examinăm însă consecinţele logice ale declaraţiilor lui Vasile Dâncu: dacă, aşa cum spune fostul ministru al informaţiilor, tot răul, toată corupţia şi toată tribalizarea politicii se trag de la baronii din Sud, adică din zona în care se află grosul electoratului PSD, rezultă că alegătorii PSD favorizează perpetuarea oligarhiei locale şi a tribalizării politicii - ceea ce nu este nicio noutate pentru nimeni. Numai că în Sud domnii Oprişan, Dragnea şi Nicuşor Constantinescu câştigă alegerile, iar la Cluj şi în restul Ardealului Ioan Rus şi Vasile Dâncu le pierd. Faptul că „în Ardeal Oprişenii nu au succes“ nu demonstrează decât că în Ardeal PSD nu are succes, nici măcar în varianta „decentă“ a aşa-numitului Grup(uscul) de la Cluj.
Rezultă aşadar chiar din argumentaţia domnului Dâncu faptul că PSD, adică partidul care l-a făcut politician de talie naţională, nu are spor decât acolo unde populaţia este săracă, prost educată şi dependentă de bunăvoinţa autorităţilor - adică uşor de manipulat, de intimidat şi de cumpărat. Pe scurt, acolo unde nu există „moral şi prinţipuri“. În aceste zone, care aduc cu Sudul Italiei, câştigă baronii PSD, iar forţa PSD înseamnă, de fapt, forţa baronilor locali şi ai congregaţiei de şefi de familii mafiote care conduc partidul la centru. Ca strateg şi sociolog al partidului, domnul Dâncu trebuie să fi ştiut aceste lucruri mai bine decât noi toţi.
De altfel, în campaniile din 2000 şi 2004 le-a şi valorificat cu măiestrie. Să fim serioşi: Marian Oprişan şi Nicuşor Constantinescu sunt de multă vreme în partid, iar Miron Mitrea, cel acuzat că-şi trimitea „locotenenţii“ în sala de şedinţe de la Mamaia, i-a fost coleg de guvern, cum i-a fost şi Rodica Stănoiu, cea care a executat independenţa justiţiei. Când le-a descoperit el tuturor faţa crudă, de executori medievali, vulgari şi fără scrupule? Nu cumva au avut-o întotdeauna, dar acest lucru nu l-a deranjat pe Vasile Dâncu pentru că el nu făcea pe atunci obiectul execuţiilor din partid? Şi apoi, unde era psd-istul decent de la Cluj când Adrian Năstase transforma România în cea mai coruptă ţară a Europei?
De altfel, şi noţiunea de psd-ist decent este extrem de fragilă şi incertă. Încercaţi să puneţi două întrebări elementare psd-iştilor decenţi de tipul Dâncu sau Diaconescu: 1. dacă Ion Iliescu trebuie să răspundă în faţa justiţiei pentru mineriade şi 2. dacă parlamentul trebuie să voteze în favoarea începerii urmăririi penale a domnilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Veţi constata că, în cel mai bun caz, dau din colţ în colţ, se eschivează, atunci când nu le iau de-a dreptul apărararea celor trei. Rezultă că termenul „psd-ist“ se asociază cam greu cu „decent“.
Vom crede în decenţa unui membru al PSD când îl vom auzi cerând public parlamentului să lase justiţia să-şi facă datoria independent şi când vor cere pedepsirea celor vinovaţi de mineriadele din iunie 1990. Până atunci îi vom aminti domnului Dâncu de replica cu care Nae Caţavencu încheie celebra piesă a lui Nenea Iancu (care era genial, deşi nu era ardelean!) şi o vom parafraza în spiritul vremurilor: dacă nu pleci din partid, mai bine să-i ierţi şi să-i iubeşti, coane Vasile, căci toţi sunteţi psd-işti, mai mult sau mai puţin oneşti!