Înainte să ne lovească furia bagatelizării alegerilor şi a campaniei electorale, aproape toată presa audiovizuală s-a extaziat în faţa bogaţilor României, cu ocazia publicării topurilor celor 300-500 dintre cei mai prosperi concetăţeni ai noştri.
Anesteziată de avalanşa milioanelor şi miliardelor de euro, breasla jurnalistică a uitat să mai amintească şi de originile acestor averi fabuloase, televiziunile invitându- ne cu un zâmbet tâmp să admirăm succesul deţinătorilor lor. Or, nu exerciţii de admiraţie se cuvenea să facem cu prilejul publicării topurilor, ci analize temeinice ale constituirii averilor fabuloase în România, cu atât mai mult cu cât, de-a lungul anilor, presa - cu precădere cea scrisă - a publicat destule anchete privitoare la personajele care domină astăzi viaţa publică explicit şi mai ales implicit, de la Dinu Patriciu la Gigi Becali sau de la familia Voiculescu la Sorin Ovidiu Vîntu.
Rememorând ceea ce ziarele ne-au mai spus, dar au renunţat să mai repete, poate şi pentru că au constatat că efortul lor a fost zadarnic, vom observa din nou că toţi marii bogaţi ai ţării au început cu câte o afacere dubioasă - fie că era vorba de un schimb de terenuri, de un fond de investiţii sau de o privatizare. De încrengătura de interese şi personaje din politică, justiţie, servicii şi adesea lumea interlopă din spatele marilor averi nici nu merită să mai vorbim şi oricum este mai sănătos pentru noi să nu o facem. Feţele zâmbitoare din topuri sunt adesea doar un paravan pentru o caracatiţă. Iată de ce justiţia a fost inoperantă în toate cazurile, deşi a mimat interesul. Anchetele asupra oamenilor de top fie s-au închis pe ascuns după ce au trenat ani întregi, fie au avut drept rezultat rechizitorii care zac în instanţă în aşteptarea unui proces care nu mai începe sau, dacă totuşi începe, este tergiversat în aşteptarea termenului de prescriere.
Campania electorală ar trebui, desigur, să scoată la iveală fărădelegile din spatele marii finanţe naţionale, dar cei care vor îndrăzni să le reclame vor fi probabil ignoraţi. Citim de pildă pe blogul contracandidatei lui Ludovic Orban în colegiul D3 (www.irinel-cristu.ro) detalii despre modul în care domnul Patriciu a câştigat licitaţia pentru rafinăria Vega. Povestea ridică suficiente semne de întrebare, dar probabil va fi ignorată, deşi este la fel de semnificativă şi acum ca şi atunci. Să sperăm că vom găsi istorii relevante şi pe alte bloguri sau cel puţin pe site-ul societăţii civile www.romaniacurata.ro.
Anestezierea spiritului civic a făcut ca nimeni să nu se revolte văzând că premierul Călin Popescu-Tăriceanu figurează şi el printre bogaţii României, cu o avere între 38-39 de milioane de euro. Este inadmisibil ca un prim-ministru să se îmbogăţească pe perioada mandatului guvernamental, când se presupune că se consacră exclusiv serviciului public. Averea premierului Tăriceanu devine cu atât mai revoltătoare cu cât opoziţia sa faţă de creşterea salariilor profesorilor este mai furibundă, mai ales că acelaşi premier a găsit bani pentru primăriile deţinute de PNL, PSD şi UDMR într-un cuantum care depăşeşte cu mult suma necesară măririi salariilor profesorilor. Pentru premierul Tăriceanu, aşadar, nu numai că omul bogat trebuie respectat şi protejat de lege („Traiane, dacă ai ocazia să vorbeşti la Parchet...“), ci şi omul sărac trebuie menţinut la acelaşi nivel de mizerie, ca să iasă socotelile guvernanţilor. Şi, dacă se poate, să zâmbească admirativ când îi vede la televizor pe bogaţii României care-şi etalează averile şi dau lecţii de viaţă.