Incapabile să guverneze în spiritul binelui public, partidele politice din România şi-au dat în schimb cu părerea asupra alegerilor din Statele Unite.
PNL şi PDL l-ar fi vrut preşedinte pe John McCain, iar PSD - pe Barack Obama. S-ar zice că psdiştii au câştigat pariul. La Bucureşti se speculează chiar că viitorul i-ar aparţine Stângii, de vreme ce americanii înşişi au ales un preşedinte de Stânga. Românii, pilotaţi intelectual de psdişti, ar trebui să priceapă şi ei şi să voteze cu partidul lui Mircea Geoană. Iar dacă ar putea vedea în domnul Geoană un Barack Obama alb, cu atât mai bine pentru candidatul din colegiul Dăbuleni.
Ca să vezi însă vreun element comun între Partidul Democrat din SUA şi PSD sau orice alt partid de stânga din Europa, trebuie să fii analfabet politic, de o superficialitate vinovată, sau să minţi lumea cu bună-ştiinţă. În primul rând, pentru că tradiţia Stângii americane nu este comunistă, cum este a Stângii româneşti actuale. Partidul Democrat nu este un fost partid comunist reşapat, cum este PSD. Nici măcar mişcarea socialistă americană din perioada interbelică nu poate oferi antecedente comune, pentru că era o mişcare anticomunistă, cum anticomunistă a fost şi mişcarea sindicală americană. Social-democraţia românească interbelică a fost şi ea anticomunistă - şi, totodată, minoritară şi irelevantă -, dar PSD nu este moştenitorul ei, ci al PCR.
Cea mai profundă incompatibilitate între Barack Obama şi partidul său, pe de-o parte, şi socialiştii din Europa de Est, pe de altă parte, rezultă însă din atitudinea faţă de proprietatea privată şi faţă de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Or, toate partidele care se declară socialiste sau social-democrate sunt de fapt succesoarele fostelor partide comuniste de guvernământ aduse la putere de tancurile sovietice. În consecinţă, toate au călcat în picioare în istoria lor atât proprietatea privată, cât şi drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. După 1989, le-au acceptat cu greu şi numai de formă. Şi astăzi patriarhul PSD, Ion Iliescu, crede că proprietatea privată este un moft, în timp ce activul partidului s-a îmbogăţit subordonându-şi statul şi bugetul public.
La drept vorbind, am putea chiar să ne dorim un guvern cu un program asemănător celui cu care a câştigat alegerile Barack Obama, axat pe acces universal la asistenţă medicală şi la educaţie. Dar PSD a dovedit, atunci când a guvernat, că nu educaţia şi sănătatea sunt priorităţile sale; că nu guvernează în interesul public, ci în interes propriu; că nu susţine categoriile dezavantajate cu programe inteligente de integrare profesională şi socială, ci le cumpără cu pachete de mâncare, reducându-le la o stare de degradare umană, cum vedem ori de câte ori Supermanul din Constanţa - l-am numit pe eminentul social-democrat Radu Mazăre - împarte pachete cu pui, ulei şi zahăr. Nici măcar în plină criză economică nu a îndrăznit vreunul dintre candidaţii la prezidenţialele din America să le ofere alegătorilor pachete cu mâncare.
Cât despre Mircea Geoană, care speră probabil să fie asociat cu Barack Obama în mentalul colectiv, ar trebui să-şi amintească de faptul că niciun preşedinte american nu se joacă cu Constituţia, cum s-a jucat el cu prilejul suspendării lui Traian Băsescu anul trecut, şi se joacă din nou acum. Şi apoi, cine l-ar vedea pe Obama aliat cu Voiculescu-Felix, alergat de Hrebenciuc sau terfelit de mai-marele mineriadelor? Cine ar spune vreodată despre Obama că este un prostănac?