Robu vrea să candideze din partea PNL: Abuzul în serviciu nu e faptă de corupție

Sursa: EVZ

Trimis în judecată de DNA, pentru abuz în serviciu, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că îşi doreşte să candideze pentru un nou mandat de edil, tot din partea PNL. Abuzul în serviciu nu reprezintă o faptă de corupție, susține Robu, astfel că, din punctul lui de vedere, nu intră sub incidența criteriilor de integritate ale partidului din care face parte, criterii în baza cărora mai multăr liberali li s-au respins candidaturile în trecut.

”Eu sunt membru PNL şi doresc să rămân membru PNL. Sunt primar PNL şi doresc să candidez pentru un nou mandat din partea PNL. Consider că nu sunt în nicio coliziune cu criteriile de integritate ale PNL, pentru că nimeni nu m-a acuzat pentru acte de corupţie, pentru acte imorale, avute în vedere de respectivele criterii.

Sunt trimis în judecată cu încadrarea juridică de abuz în serviciu, dar nu cu acuză că aş fi beneficiat de vreun folos necuvenit eu sau vreun apropiat al meu, persoană fizică sau juridică. Dacă s-a comis în actul administrativ o greşeală, în niciun caz nu eu am dispus-o, nu eu am girat-o, iar articolul 240 din Codul Administrativ arată limpede cui aparţine răspunderea în astfel de cazuri”, a declarat, duminică, Nicolae Robu.

Edilul susține că își dorește un al treilea mandat de primar al Timișoarei, pentru a-și încheia marile proiecte, dar asta numai dacă și timișorenii îl doresc în continuare ca primar. ”Dacă voi simţi aşa cum simt acum că timişorenii în majoritatea lor mă vor primar, atunci voi candida. Dacă voi simţi că timişorenii nu mă vor - deşi eu am fost dedicat lor şi oraşului trup şi suflet în aceşti ani, am muncit enorm, cinstit 100% şi am produs schimbări radicale în bine în oraş -, atunci nu voi mai candida. Nu m-am născut primar”, a adăugat liderul liberalilor timişeni.

Primarul Timișoarei a fost trimis în judecată de DNA la finalul anului trecut, pentru abuz în servicu, în dosarul vânzărilor ilegale de case naționalizate. Potrivit acestuia, în sarcina sa sunt reținute două cazuri, în timp ce în sarcina celorlalți inculpați, printre care și fostul edil, Ghoerghe Ciuhandu, sunt sute.

Nicolae Robu a mai menţionat că niciunul dintre colegii săi de partid cărora nu li s-a permis să candideze în baza criteriilor de integritate ale PNL nu a fost în situaţia sa, ”pentru că toţi au fost acuzaţi de corupţie, de foloase necuvenite personale sau pentru apropiaţi”.

Sursa: Agerpres.ro

Sursa foto: Adrian Pîclișan